EXCLUSIV! Cum l-a cunoscut Gabriela Duțescu pe Tudor Chirilă și cum a luat naștere relația dintre cei doi

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Luni, 04 noiembrie 2019, 16:49
Gabriela Duțescu este antrenoare vocală pentru concurenții lui Tudor Chirilă, iar această legătură nu a fost deloc una întâmplătoare. Între doamna Duțescu și Tudor Chirilă există o conexiune puternică și indestructibilă.

Gabriela Duțescu l-a cunoscut pe Tudor Chirilă, azi în vârstă de 45 de ani, încă din adolescență și-și amintește cu umor de insistențele sale și de setea de a învăța pe care o manifesta în fel și chip: „Tudor a venit la mine acum 24 de ani. El avea o afecțiune a corzilor vocale și am acceptat să mă ocup de el. De fiecare dată avea obiceiul să îmi pună aceleași întrebări. M-a enervat o dată, m-a enervat de două ori, până i-am zis să se potolească. Apoi a zis el: «Doamna Duțescu, eu am găsit soluția! Pentru fiecare întrebare pe care o pun și am pus-o și ziua anterioară, să pun niște bani pe pian. Dar de ce să mă potolesc? Că sunt zgârcit! Nu vreau să plătesc bani ca prostul!». Pentru că era foarte pisălog, foarte pisălog, mi-am luat concediu de odihnă și i-am zis să ne vedem peste două săptămâni”. – își începe Gabriela Duțescu povestirea despre tânărul Tudor Chirilă în interviul acordat, în exclusivitate, în Revista Unica.

Gabriela Dutescu

Desigur, tânărul Tudor nu a putut accepta concediul brusc, după cum își amintește doamna Duțescu: „Peste câteva zile, m-am trezit cu el la poartă, cățărat pe gardul bisericii de alături. Mi-a dat telefon: «Sărut mâna, doamna Duțescu, sunt Tudor Chirilă, voiam să văd ce faceți!». I-am zis: «Da, dar eu sunt în concediu». Eu stăteam fumând pe scară cu câinii lângă mine, nu mi-am dat seama că ăsta s-a cățărat pe gard, cu un buchet de trandafiri – «Iuhuuu! Eu sunt, doamna Duțescu!». Din politețe, am zis că trebuie să îi deschid poarta. Bineînțeles că l-am poftit înăuntru, dar i-am zis: «Tu știi de ce mi-am luat concediu eu? Pentru că m-ai înfuriat foarte tare prin punctualitatea ta și prin pisălogeala ta». Din momentul acela am rămas cu Tudor. Vrând-nevrând l-am acceptat!“ – a dezvăluit Gabriela Duțescu pentru Revista Unica.

Tudor Chirila

 

Interviul complet, realizat de Bianca Prangate, poate fi citit în numărul de noiembrie al Revistei Unica.

Sursă foto: PR (Tudor Chirilă), Dumitru Angelescu (Gabriela Duțescu)

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter