Cele mai spectaculoase evoluţii muzicale autohtone

De Flavia Jurca, pe

Ne-am obişnuit cu prezenţa lor pe ecrane şi la radiouri, uneori dispărând în fundalul mulţimii de hituri cu care suntem asaltaţi, dar unele dintre muzicienele lansate după anii ’90 au evoluat enorm.
Acum câţiva ani, muzica românească era încă în ipostaza de frate mai mic şi nehotărât al muzicii europene. Pe vremea în care ATB şi Bomfunk MC’s făceau ravagii prin topuri, noi nu prea aveam cu ce să ne lăudăm. De atunci însă a trecut ceva vreme şi cântăreţele pe care le-am cunoscut ca invitate pe single-urile altora au ajuns trendsetter-e, iar videoclipurile lor pot să stea cât se poate de mândre lângă cele ale artiştilor străini.

Corina
  – De la piesa „Noi Doi” (în duet cu Pacha Man) cu care a debutat şi până la colaborarea cu rapperiţa americană Lumidee, pentru piesa „Let Go”, soundul şi look-ul artistei a evoluat enorm. Videoclipurile ei sunt de fapt scurt-metraje pline de culoare şi dans profesionist, iar melodiile au căpătat acea calitate „catchy” care face diferenţa între o melodie de la radio şi un hit. Ultimul single al Corinei se numeşte „Latino Caffe” şi este lansat anul acesta.

Anda Adam
  – Bruneta cu look gangsta care cânta „Nu mă uita” împreună cu RACLA a fost în America şi s-a conectat la trendurile prezentului, astfel că Anda este acum o cântăreaţă r’n’b credibilă, iar melodiile ei se ascultă nu doar în România. Videoclipul ei pentru piesa „Cadillac” arată foarte bine şi este comentat intens pe youtube de fani din Statele Unite şi restul Europei.

Wanda este prezentă pe scena muzicală de multă vreme, fiind cunoscută ca DJ şi colaborând cu cele mai mari nume ale scenei de profil din străinătate. De curând s-a lansat şi ca artistă, cu albumul „Rock’n’Rolla Girl”, iar primul videoclip de pe album, intitulat „I Wanna Be Loved”, este filmat în Londra şi cu siguranţă va fi unul dintre cele mai difuzate pe posturile de muzică vara aceasta.

Paula Seling – O ştiam cel mai bine ca pe o cântăreaţă cu voce suavă şi videoclipuri diafane (ca „Timpul” şi „Ploaie în luna lui Marte”), dar de la a câştiga trofeul de la Mamaia în 1997 până la a ridica publicul în picioare pe scena Eurovisionului, unde a cântat împreună cu Ovi, e cale lungă. Paula a demonstrat că are o voce puternică şi versatilă care o ajută să abordeze orice gen muzical.
Elena Gheorghe – Acum câteva veri, piesa „Soarele meu” ne urmărea pretutindeni în Bucureşti: în mall-uri, magazine mari şi chiar pe stradă, vocea Elenei răsunând din toate radiourile. După despărţirea de Mandinga, Elena şi-a luat cariera solo în serios, punând accentul pe voce şi mai mult ca înainte. Acum însă se bucură de aportul sporit al producătorilor şi al stiliştilor, videoclipurile ei devenind mai fanteziste, iar look-ul ei mai elaborat.

Fără îndoială, pe scena muzicii româneşti mai e loc multe pentru voci feminine remarcabile, dar deja standardele au fost trasate, iar radio playlisturile viitorului vor fi din ce în ce mai pline de hituri româneşti.  

Foto: arhiva Ringier

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter