Anda Adam a pierdut procesul evacuării sale din locuința din Bragadiru. Apelul i-a fost respins

De Unica.ro, pe

Anda Adam (42 de ani) a fost acuzată că a locuit mai multe luni ilegal într-un imobil din Bragadiru. Potrivit avocatului Adrian Cuculis, proprietara locuinței a cerut o hotărâre executorie de evacuare. Solista a făcut apel, însă instanța i l-a respins. Hotărârea Tribunalului Ilfov este definitivă.

Anda Adam a pierdut procesul evacuării sale din locuința din Bragadiru. Apelul i-a fost respins

„Final de proces în cazul evacuării cântăreței Anda Adam din imobilul din Bragadiru. Apelul acesteia a fost respins de către Tribunalul Ilfov și a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată”, a transmis avocatul Adrian Cuculis.

„După injurii ca la «ușa cortului», dar și încercări de a se eschiva să părăsească imobilul ocupat ilegal de luni de zile, astăzi am obținut hotărârea executorie de evacuare”, declara Cuculis în mai, pentru Spynews.

Atunci, artista a redat versiunea ei asupra celor întâmplate.

„De bună-credință și cu acordul lui (n.red.: ginerelui proprietarei), mi s-a dat cheia și mi s-a spus: «Da, intră, amenajează-ți casa pentru că nu am nici eu acte (n.red.: de succesiune, proprietarul fiind decedat). Când vor fi gata, finalizăm vânzarea-cumpărarea și ne auzim după». Am stat toată vara în șantier. Am intrat și am investit bani. M-am ocupat de amenajare, am stat cu muncitorii toată vara, timp pierdut zi și noapte. I-am spus că, atunci când e gata cu actele, îi voi transmite și cum achiziționez: cu banii jos sau prin credit imobiliar”, a declarat Anda Adam pentru Click!.

Articolul continuă după recomandări

Citește și: Anda Adam a împlinit 41 de ani. Cum arăta cântăreața când s-a lansat

Citește și: Ce relație au Victor Slav și Anda Adam la aproape 10 ani de la despărțire

Citește și: Anda Adam, primele imagini cu inelul de logodnă. Solista a fost cerută în căsătorie în Cappadocia

Cântăreața începuse demersurile pentru un împrumut la bancă, însă înainte ca procedura să se încheie, proprietara i-a cerut să evacueze locuința.

„Ceea ce a apărut în presă e o mare minciună, pentru că eu am eliberat acest apartament de luni de zile, iar ei au refuzat să primească cheile invocând că nu sunt în țară, că sunt prin vacanță, tocmai să se ajungă aici”, a adăugat solista.

Din octombrie 2021, Anda Adam este logodită cu Yosif Eudor Mohaci. Din fostul mariaj cu Sorin Andrei Nicolescu, Anda are o fiică, Evelin, în vârstă de 6 ani.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter