Secretul siluetei Elenei Udrea: micii şi berea

De Geo Berciu, pe

Proaspăta candidată în cursa pentru Palatul Cotroceni, Elena Udrea, este invidiată din multe puncte de vedere, silueta ei fiind în topul listei.
Puţină lume însă şi-ar fi imaginat că unul dintre secretele siluetei Elenei Udrea sunt micii şi berea. Politiciana a declarat recent, într-o emisiune de televiziune, că micii si berea au un loc aparte în regimul ei alimentar zilnic. Se pare că micii i-au fost recomandaţi de medicul nutriţionist ca fiind carnea pe care o poate consuma în funcţie de grupa ei de sânge, însă candidata la preşedinţie recunoaşte că nu se poate să consume micii decât împreună cu o bere rece, după o reţetă tipic românească.
Secretul siluetei Elenei Udrea: micii şi berea

Caloriile depuse sunt date jos repede, pentru că Elena Udrea nu lasă să treacă nici o zi fără sport, aşa cum declară pe Facebook. „Campania electorală pentru prezidenţiale nu va fi deloc uşoară şi, pentru asta, am nevoie de energie în fiecare dimineaţă. Soluţia cea mai bună rămâne ora de mişcare, pe care am de gând să o respect în fiecare zi a acestei campanii”.
Secretul siluetei Elenei Udrea: micii şi berea

Dacă anul trecut, Elena Udrea afişa o siluetă uşor „pufoasă”, după divorţ, ea a decis să-şi facă ordine în viaţă şi a început cu propria persoană. Astfel, cu un mare efort de voinţă şi cu o dietă personalizată, o combinaţie între dieta disociată şi cea bazată pe grupele de sânge, Elena Udrea a slăbit 12 kilograme.
Secretul siluetei Elenei Udrea: micii şi berea

Aceasta a precizat că a reuşit să slăbească 12 kg în două luni, nu numai cu ajutorul unei diete personalizate, ci şi cu foarte mult sport. „Ca să slăbesc, am combinat două diete şi nu am mâncat după ora 18:00. Ziua în care aveam voie să mănânc carne, mâncam carne recomandată pentru grupa mea de sânge. În ziua de fructe, am mâncat doar fructe: pere, smochine şi prune. La această dietă strictă am adăugat foarte mult sport”, a mărturisit Udrea.
(Sursa foto: arhiva, Facebook)

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter