De la oracol la blog

Nu am cochetat niciodată cu ideea de jurnal.
Nici în perioada în care acest lucru era specific vârstei, ce-i drept mai mult în rândul fetelor, nici acum, când el poartă, pompos, numele de blog şi poţi fi lejer etichetat drept « prostu’ familiei » dacă n-ai legătură cu blogosfera.
Şi, dacă tot veni vorba, nu am avut nici oracol, când absolut toată clasa avea.
Duc în spinare şi acum frustrarea de a nu şti ce floare prefera ochelarista din banca a treia, rândul din mijloc, ce film era pe placul lui Maimuţă, ce culoare îi gâdila retina lui Pătratu’ sau ce fel de mâncare prefera Plăpându’, norocosul meu coleg care se desfăta singur într-o bancă, din motive de preaplin.
Nu am cochetat niciodată cu ideea de jurnal.
Nici în perioada în care acest lucru era specific vârstei, ce-i drept mai mult în rândul fetelor, nici acum, când el poartă, pompos, numele de blog şi poţi fi lejer etichetat drept « prostu’ familiei » dacă n-ai legătură cu blogosfera.
Şi, dacă tot veni vorba, nu am avut nici oracol, când absolut toată clasa avea.
Duc în spinare şi acum frustrarea de a nu şti ce floare prefera ochelarista din banca a treia, rândul din mijloc, ce film era pe placul lui Maimuţă, ce culoare îi gâdila retina lui Pătratu’ sau ce fel de mâncare prefera Plăpându’, norocosul meu coleg care se desfăta singur într-o bancă, din motive de preaplin.
Revenind în actualitate, toată nebunia asta cu blogurile are şi o parte bună. Netul, această hârtie de odinioară care suportă orice, găzduieşte, în mărinimia lui, printre multe alte exemplare, o grămadă de ziarişti rataţi, care scriu „mi-au” ca pisica, de care nu ar fi auzit nimeni, niciodată, ale căror articole nu ar fi trecut de prima şedinţă de sumar, dar care, accesaţi de cine trebuie, au ajuns mici vedete.
În acest mod simplu, pe principiul: „dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau”, ne vom umple de mici moguli de presă, ce-şi vor savura, onanistic vorbind, scurtele clipe de glorie. Vezi cazul Mihaela Rădulescu şi-al ei slogan surprinzător dar, din păcate, puţin nerealist sau, mai nou, cazul Anei Birchall, pesedista degrabă săritoare cu gura pe colegii din partid.
Dacă tot am pierdut toate aceste trenuri, mai prăfuite sau mai moderne, dar care, în mod sigur, m-ar fi dus până pe culmile gloriei, în calitate de „jurnal-ist”, am zis să nu îl scap şi pe acesta, sosit în ultimul ceas, atunci când tot păcătosul mă priveşte la tv.
Aşa ca, iată-mă posesor de jurnal, într-o revistă al cărei nume încă încerc să-l asociez măcar cu o persoană din show-biz-ul nostru original. Probabil că o vor face, cu mult mai mult spor, colegii mei, intelectualii, din redacţie. Asta ca să parafrazez singura „divă” care a contat în România, timp de vreo 50 de ani.
Dar uite că m-am luat cu vorba, şi nu am mai apucat să vă povestesc ce „criza” a făcut Andreea Antonescu, invitată la „Un show păcătos”, în momentul în care a aflat că va viziona, în direct, alături de mine, acel filmuleţ care a făcut vâlvă pe net, cum fac eu slalom pe la câte un eveniment monden, printre toate vedetele de carton cu care am măturat pe jos, prin emisiuni tv şi care m-ar devora mai ceva ca pe „mizilicul” pentru care se înghesuie la final de eveniment, prin ce regie proastă am fost „surprins” de paparazzi, intrând, în miez de noapte, alături de un prieten, într-un sex-shop, sau multe alte peripeţii pe care mi-e dat să le trăiesc, într-o zi „normală” de lucru.
De săptămâna viitoare promit să mă apuc de treabă, serios.
Dan Capatos

gsp.ro

Anamaria Prodan a pozat fără haine pentru cel mai nou proiect » Iubitul ei, Ronald Gavril, a reacționat imediat

Urmărește-ne pe Google News