Dansez pentru tine: Prima notă de 10 dată Nicoletei Luciu şi lui Attila Hainer

De Ileana Voicu Ghinea, pe

Beatrice Rancea a făcut pasul cel mare în ediţia cu numărul 100 a emisiunii Dansez pentru tine.
Regizor şi coregraf, Beatrice Rancea a considerat că dansul ţigănesc prestat de Nicoleta Luciu şi Attila Hainer merită să fie notat cu 10. Bucuria concurenţilor a fost imensă şi nu a putut fi umbrită de un următorul 7,5 pe care l-au primit de la Mihai Petre.

Nicoleta şi Attila, ghidaţi de coregraful Bogdan Boantă, luptă la Dansez pentru tine cu dorinţa arzătoare de a construi o casă pentru părinţii lui Attila. Tânărul, originar din Oradea,nu şi-a dat seama că a te naşte într-o familie de rromi îţi poate aduce numai ghinioane până nu a ajuns la şcoală. Marginalizat, evitat şi tratat în permanenţă altfel, Attila a început să simtă din ce în ce mai greu povara de a fi rrom.

Ghinioanele s-au ţinut lanţ şi pentru părinţii lui, care s-au îmbolnăvit atât de grav, încât n-au mai putut să lucreze nimic. Dansul a fost norocul lui Attila, pentru că el face parte dintr-o trupă în care este perfect integrat, iar acum,la Dansez pentru tine, vrea să obţină o casă pentru părinţii lui şi un viitor mai bun pentru el.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter