Cum se relaxează Delia după o zi de filmare

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Miercuri, 28 august 2019, 14:50
Filmările pentru cel de-al şaptelea sezon iUmor, emisiune ce va fi difuzată în această toamnă la Antena 1 sunt în plină desfăşurare în aceste zile, astfel că cei trei juraţi, Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac au parte zilele aceastea de un program foarte încărcat.

Delia a revenit din vacanţă direct la filmările „iUmor” și deja și-a intrat în ritm. Zi de zi, în faţa lor se prezintă zeci de concurenţi cu momente foarte reuşite sau dimpotrivă, însă cu siguranţă toate memorabile, astfel că aceştia profită din plin de clipele de relaxare ca să îşi încarce bateriile pentru o nouă zi de filmare:  „Eu mă îmbogăţesc spitirual şi peste încă două sezoane pot să devin psiholog, fără probleme!” -a glumit Delia despre rolul său de jurată în emisiunea Iumor.

Delia, în vârstă de 37 de ani, a mărturisit că are o singură metodă de relaxare care nu dă greş niciodată: „Pentru mine, după o zi întreagã de filmări, singura metodă de relaxare este somnul. Nu există altceva mai bun. Eventual şi un film bun, înainte de somn, ca să ies din starea aceea de adrenalină de la platou şi dorm dusă!”, – a marturisit artista.

Vezi mai multe fotografii exclusive cu Delia în galeria foto de mai sus! 

Sursă foto: Instagram, arhivă Unica

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter