Cum se descurcă Alexandru Arșinel, diagnosticat cu diabet, în izolare: „De două săptămâni nu mai intră nimeni la noi în casă”

De Unica.ro, pe
Alexandru Arșinel este extrem de prudent în această perioadă a epidemiei de coronavirus. Îndrăgitul actor are 81 de ani și, în plus, suferă și de diabet, afecțiune încadrată ca fiind cu grad mare de risc în cazul unei infecții cu Covid-19.

Alexandru Arșinel și soția sa s-au izolat la dimiciliu și nu primesc pe nimeni în vizită. Marele ajutor al actorului sunt copiii care, însă, vin și lasă cumpărăturile la ușă, fără a le trece pragul pentru a preveni orice pericol al infecției cu coronavirus:

„Fac parte dintr-o familie numeroasă, am doi băieţi, două nurori care aleargă pentru noi, plus doamna din casă care se ocupă de soţia mea. Facem aprovizionarea o dată pe săptămână, iar cumpărăturile sunt lăsate la uşă. De două săptămâni nu mai intră nimeni la noi în casă. Să stai în casă, în vremurile astea, chiar nu mai e o copilărie, ci un lucru pe care trebuie să îl iei în serios, pentru că viaţa e foarte importantă acum, atât cât o avem. Mâncăm şi cumpărăm la fel ca înainte. Mai o mămăliguţă cu lapte, un grătar, un peşte. Noi avem multe conserve de bulion încă de vara trecută. Sora mea de la Dolhasca ne-a trimis tot felul de dulceţuri gustoase. Din păcate, trebuie să am grijă la dulciuri, din cauza diabetului”, – a declarat Alexandru Arșinel potrivit Click.

Alexandru Arsinel si sotia sa, Marilena Arsinel

Alexandru Arșinel și soția sa, Marilena Arșinel

Citește și – Lidia Buble, despre perioada de izolare cu Răzvan Simion: „Nu ar fi exclus să ieșim și cu bublișorul mic”

Alexandru Arșinel este, totuși, nevoit să iasă din casă o dată pe săptămână pentru a merge la Teatrul de Revistă să se asigure că totul este în ordine: „Ies o dată pe săptămână din casă şi merg la a doua mea casă, pentru că aşa pot să-i spun Teatrului de Revistă, unde activăm de 50 de ani. Chiar sâmbăta asta am fost, fac cu schimbul cu Vasile Muraru. Când poate el, merge el, când pot eu, mă deplasez eu. Nu e mare lucru de făcut, dar mai sunt oameni care au grijă de una, alta pe acolo, mici chestii tehnice ca să zic aşa. Nu sunt esenţiale, dar e vorba de ataşament. E ca şi cum ar trebui să uzi o floare”, – a mai spus actorul pentru sursa citată.

Citește și – Mandatul de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu a fost anulat

Sursă foto: Arhivă

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter