Cum au fost întâmpinați Cătălin Bordea și Nelu Cortea de familii, după America Express: „Zici că a fost la loteria primul irakian” / VIDEO

De Oana Savin, pe Ultimul update Miercuri, 15 februarie 2023, 13:08

Cătălin Bordea și Nelu Cortea au povestit cum au fost întâmpinați de famiile lor atunci când s-au întors în România, după aventura America Express.

Invitată la iUmor, Andreea Bălan a vrut să afle ce au făcut foștii ei colegi de competiție atunci când s-au întors acasă și cum au fost întâmpinați de familiile lor.

Cătălin Bordea, despre revenirea acasă din America Express

Concurenții care au plecat pe Drumul Aurului la America Express s-au întors acasă după aproximativ două luni de alergat prin Mexic, Guatemala și Columbia. În tot acest timp, ei nu au avut posibilitatea să vorbească cu familiile lor, astfel că dorul a fost mare, iar revederea dulce.

Andreea Bălan, care a făcut parte din juriul emisiunii iUmor în prima ediție a show-ului de umor din acest sezon, a vrut să afle cum au fost întâmpinați Cătălin Bordea și Nelu Cortea de familiile lor, la revenirea în țară. Iar apoi a postat filmarea cu povestirile celor doi pe vlogul ei de pe Youtube.

„M-a primit în aeroport (n.r. soția mea), s-a mirat că sunt atât de slab. A primit un refugiat acasă, așa am simțit. Zici că a primit un sinistrat. Zici că a fost la loteria primul irakian, așa era: „Aolo, ăsta e?””, a povestit Cătălin Bordea amuzat.

„Mi-a adus cartofi prăjiți cu brânză și ketchup. Am mâncat puțin, m-am uitat în gol și după aia m-am culcat. Am povestit un pic, dar nu mult, că priveam în gol așa”, a mai spus comediantul.

Citește și: Delia ar vrea să participe la America Express. Cu cine și-ar dori să facă echipă: „E foarte important cu cine mergi” / VIDEO

Citește și: Momente tensionate la America Express. Jean Gavril și Dinu au trecut prin emoții puternice: „Nu mai știam unde să fug”

Citește și: Andreea Bălan, „tăiată” în două, la iUmor: „M-am întrebat dacă chiar e decizia bună”

Citește și: Andreea Bălan și Jean Gavril au făcut un pact la America Express: „Îi luăm sub umbrela noastră protectoare” / VIDEO

Nelu Cortea, așteptat de copii la aeroport

Pe de altă parte, Nelu Cortea a mărturisit că revederea cu cei doi copii ai săi a fost una emoționantă. Mai ales că micuții l-au așteptat la aeroport.

„S-au bucurat foarte tare, sunt mândri. Am ajuns la aeroport, la Cluj, și știam că sunt după poartă, dar trebuia să îmi vină bagajul. Și nu am vrut să-i văd, se deschidea poarta, pentru că după aia nu mai puteam să îmi recunosc bagajul. Și stăteam într-un colț să nu-i văd până nu îmi luam bagajul. Ca după ce-l iau, să mă duc să-i văd. Dacă îi vedeam, îl dădeam încolo de bagaj și știi că după aceea nu mai poți să îl mai iei”, a povestit Nelu Cortea.

Comediantul a recunoscut că a plâns când și-a revăzut familia.

„Am plâns acolo, a fost foarte emoționant. Îți dai seama cât de mult depinzi de ei și cât de mult contează pentru tine în momentul în care nu îi auzi atâta timp și ești departe”, a precizat Nelu Cortea.

Întrebați de Andreea Bălan dacă ar repeta experiența America Express, cei doi au răspuns în același timp: „NU”.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Cătălin Bordea și Nelu Cortea la America Express

Sursă foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter