Cum arată azi Adriano Celentano, la 34 de ani de la lansarea hitului „Susanna”

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Vineri, 01 iunie 2018, 13:47
Adriano Celentano, artistul care a bucurat atâtea generații cu muzica sa, actorul care a frânt inimi cu rolurile sale interpretate excepțional în zeci de filme, iată că a ajuns la respectabila vârstă de 80 de ani.

Adriano Celentano s-a născut la 6 ianuarie 1938 în Milano și a fost dintotdeauna pasionat de muzică. La 12 ani, forțat de lipsurile materiale, Celentano a renunțat la școală și s-a dedicat meseriei de ceasornicar, meserie pe care a îndrăgit-o toată viața și la care nu a renunțat în ciuda succesului înregistrat în cariera sa artistică: „Am două ocupaţii. Una mi se trage din copilărie, cea de ceasornicar. A doua mea profesie este cea de artist. Aceasta s-a transformat în princi­pala mea activitate. Mă folosesc de ea pentru a aduce în faţă ceea ce cred.“ – declara Adriano Celentano în urmă cu câțiva ani.Adriano Celentano tinerete

La 18 ani se lansează în muzică și începe să participe la diferite festivaluri de profil, devenind ușor, ușor cunoscut în întreaga Italie, dar și dincolo de hotarele ei. În anul 1959 primește primul său rol într-un film, iar anul următor se face remarcat în celebra peliculă „La Dolce Vita” în regia lui Federico Fellini.

Adriano Celentano, 1980

Adriano Celentano, 1980

În anul 1961, participă la Festivalul de la Sanremo cu piesa „24.000 baci” și câștigă locul al doilea, acela fiind și momentul când o întâlnește pe Claudia Mori, cea care îi va deveni soţie trei ani mai târziu, parteneră de scenă şi cu care are trei copii: Rosita, Gi­acomo şi Rosalinda, aceasta din urmă fiind cunoscută pentru rolul său de Satan în filmul lui Mel Gibson, The Passion of the Christ, şi care a recunoscut că e lesbiană. Participă constant la Festivalul de la Sanremo cu diverse melodii care devin imediat celebre, iar în anul 1970 câștigă concursul cu piesa „Chi non lavora non fa l’amore”, cântată împreună cu soția sa.

Adriano Celentano si sotia lui, Claudia Mori

Adriano Celentano și soția sa, Claudia Mori

În anul 1984 preia, traduce și adaptează melodia „Susanna” de la grupul olandez VOF de Kunst, care o lansase cu un an în urmă, și o transformă în hit internațional. După Celentano, mai mulți artiști, printre care și Ricky Martin, preiau și adaptează melodia, însă nicio altă variantă nu reușește să întreacă succesul obținut de varianta celebrului artist italian. Urmează albume lansate care se vând în milioane de exemplare.

Adriano Celentano

Adriano Celentano , 2010

Ca actor, cel mai mare suces a fost „Serafino” (1968), regizat de Pietro Germi. Acesta s-a făcut remarcat și în televiziune, fiind prezentator al mai multo show-uri TV din Italia. La 70 de ani, Celentano și-a reluat turneele și au fost, de asemenea, sold out. Cea mai originală performanță artistică a sa, care va rămâne, cu siguranță, în istorie, a fost prestația în faţa a 500.000 de persoane şi a lui însuși Papa Ioan Paul al II-lea, atunci când a improvizat un număr propriu „Molleggiato“ în jurul Suveranului Pontif.

Adriano Celentano si Claudia Mori, 2017

Adriano Celentano și Claudia Mori, 2017

Adriano Celentano va rămâne, cu siguranță, în memoria tuturor grație carismei sale, expresiilor faciale care stârneau hazul și mersului său specific. Având o fire dificilă, fiind rebel și mereu împotriva tiparelor societății, Celentano intra deseori în scandaluri și nu putem să nu punctăm întâmplarea din ziua nunții sale. Adriano Celentano și Claudia Mori au vrut să fie nonconformiști și au programat nunta la 3 noaptea, în mare secret, numai că, la aceași oră, în mijlocul străzii, cei doi s-au certat cuplit pentru că mirele își pusese altă cravată decât cea preferată de mireasă.

Adriano Celentano si Claudia Mori la nunta

Adriano Celentano și Claudia Mori în noaptea nunții

Invitații credeau că nu se vor mai căsători și nimeni nu le dădea șansele unei căsătorii ed zeci de ani, pentru că cei doi sunt și astăzi împreună.

Citește și – Al Bano și Romina Power se căsătoresc din nou

Citește și – Cum arată Toto Cutugno la 74 de ani

Sursă foto: Hepta, Northfoto, Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter