Cristina Șișcanu, despre infidelitate: „Ar însemna, practic, un sfârșit”

De Unica.ro, pe

Cristina Șișcanu (37 de ani) și Mădălin Ionescu (51 de ani) sunt căsătoriți din anul 2011. Împreună au o fiică, Petra, în vârstă de 4 ani. Prezentatorul TV mai are alți doi copii, un fiu și o fiică, Ștefania (23 de ani) și Filip (18 de ani), din primul mariaj. Recent, în mediul online, jurnalista a fost întrebată dacă ar putea trece peste infidelitatea partenerului.

Cristina Șișcanu, despre infidelitate: „Ar însemna, practic, un sfârșit”

„Asta este o întrebare care mi s-a mai adresat. Mi-e greu să răspund la ea, pentru că relația noastră este foarte strânsă, e profundă, trup și suflet. Ar însemna, practic, un sfârșit, probabil. Chiar dacă, teoretic, să zicem că aș vrea să trec peste, nu cred că s-ar mai putea. S-ar răsfrânge clar asupra noastră și nu s-ar putea merge mai departe”, a explicat.

„Dacă, Doamne ferește ne-am despărți, cred că noi ne-am despărți din motive mult mai neînsemnate decât motivele care stau la baza despărțirii altor cupluri. Avem aproape 12 ani de când suntem împreună și am trăit relația, până acum, la nivel maxim spre ideal. Și o vorbă spusă nelalocul ei, un gest nepotrivit, lucruri de genul ăsta, ar putea fi fatale pentru relația noastră”, a încheiat.

Cu ceva timp în urmă, Cristina a spus care crede ea că este secretul relației sale de lungă durată. „Prima condiție, atunci când decid să fie împreună, e să existe acea chimie, acea atracție. Adică să nu se cupleze din alte motive, pentru că e sortită eșecului o astfel de asociere. Din punctul meu de vedere, trebuie să aveți aceeași viziune asupra vieții. E complicat ca unul să fie genul mai boem și altul să vrea să trăiască într-un mod de a agonisi”, a spus Cristina Șișcanu în mediul online.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Mădălin Ionescu s-a infectat cu Omicron și încă nu s-a refăcut complet după trei săptămâni de boală: „Am slăbit 5 kg!”

Cristina Șișcanu a vorbit despre divorț: „Nu știu cum ar trebui să răspund”

Cristina Șișcanu, despre decesul socrului ei: „Nu e ușor, nu e ușor deloc”

Cristina Șișcanu, ținta comentariilor negative în mediul online. „Ține de bun simț să te acoperi”

„Aceste două condiții mi se par esențiale și cele mai importante când se formează un cuplu, iar apoi intervin condițiile minore care trebuie să susțină condițiile acestea importante. Nu e simplu, dar, dacă există acele două condiții, eu cred că reușești. Zi de zi, clipă de clipă, trebuie să ai grijă de relația ta, niciodată să nu o lași de izbeliște. Iubirea trebuie arătată în fiecare zi”, a adăugat.

„Un bărbat care simte că este iubit cu adevărat capătă un sens, un echilibru specific, un confort care nu poate fi egalat de niciun alt sentiment. Cristina mi-a conferit aceste «superputeri». În rest… încă nu e cazul să fac eforturi pentru a ține pasul cu ea”, declara și Mădălin Ionescu în decembrie 2020, potrivit Ciao.

„Suntem amândoi foarte dinamici. Activăm în același domeniu, muncim foarte mult împreună, avem cam același program de somn, aceleași obiceiuri culinare, ne suplinim foarte bine, practic facem o echipă foarte bună. Ce valori mi-a insuflat Cristina? Hmmm…”, a completat.

„Pot spune fără ezitare că este mult mai generoasă decât mine, mai altruistă, mai iertătoare și că are un puternic spirit de sacrificiu. Am învățat de la ea, printre altele, să gestionez cu mai multă înțelepciune acutul meu simț al dreptății, vocație care m-a pus deseori în situații limită”, a încheiat atunci.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter