Cristina Cioran a dezvăluit ce nume a ales pentru fetița sa

De Unica.ro, pe
Cristina Cioran a anunțat în luna martie că este însărcinată pentru prima oară. Vedeta le-a făcut o surpriză fanilor și a dezvăluit ce nume a ales pentru fetița sa. 

Cristina Cioran (43 de ani) și iubitul ei, Alexandru Dobrescu, vor deveni părinți pentru prima dată. Vedeta a făcut fericitul anunț la finalul lunii martie.

„Sunt foarte emoționată și foarte foarte fericită. (…) Deși am 43 de ani, am ținut această sarcină atât de rapid… Este o sarcină dorită. Ne-am dorit pentru că este o relație foarte frumoasă și neașteptată, ne-am dorit fix asta, să facem și copii (…) Mi se pare că viața mea va deveni din ce în ce mai frumoasă (…) Ar trebui să nasc în septembrie. (…) Cred că voi lua în greutate. Fac și un tratament cu hormoni, la indicația doctoriței mele”, spunea prezentatoarea TV atunci.

Ulterior, în emisiunea Vorbește Lumea, Cristina Cioran a dezvăluit sexul bebelușului ei. „E fetiță! Abia aștept! Voi avea o fetiță pe care abia o aștept. Avem o listă cu nume. Nu contează cu ce literă începe, doar să fie scurt. Să se termine în a sau e. Nu vreau să se prescurteze. Ana, Maria sunt nume foarte frumoase. Ema e un nume foarte frumos care e pe lista [noastră] scurtă.”

Cristina Cioran a dezvăluit ce nume a ales pentru fetița sa

Aflată în al doilea semestru de sarcină, viitoarea mămică s-a arătat nerăbdătoare să-și își strângă fetița în brațe. Aceasta a publicat o imagine cu burtica de gravidă, iar în dreptul imaginii a dezvăluit ce nume a ales pentru micuța ei.

„Draga mea EMA, abia aștept să te țin în brațe”, a dezvăluit vedeta pe Instagram, spre bucuria fanilor, care i-au transmis numeroase mesaje de felicitare și urări de bine.

„Vreți să vă zic numele fetiței mele? A fost pe lista Lorei, Ema se numește fetița mea. Este un nume la care m-am gândit de când am rămas însărcinată și cred că i se potrivește foarte bine. Un singur prenume, am stabilit deja.”, a spus Cristina Cioran și în direct la „Vorbește lumea”, în timp ce își prezenta rubrica.

Citește și: Cristina Cioran, noi detalii despre sarcină: „Am avut doar o poftă”

Gina Pistol, probleme după naștere: „Prima consecință pe care o observ”

Actrița Danielle Fishel este însărcinată cu al doilea copil

Cum se pregătește Adela Popescu pentru viața cu trei copii

Cum a început relația dintre Cristina Cioran și iubitul ei?

Cristina Cioran și Alexandru Dobrescu și-au confirmat relația la finalul anului trecut. Cei doi sunt împreună de aproximativ 8 luni.

„Mi-am deschis sufletul și în momentul ăla s-a întâmplat. Ne-am cunoscut la o petrecere. (…) Nu m-am ascuns nicio secundă cu această relație din momentul în care ea a început. Facebook-ul meu a fost deschis. Instagram-ul la fel. (…) Dar cumva așa a fost să fie. Sunt foarte fericită”, a spus Cristina în decembrie 2021, tot la Vorbește Lumea.

Întrebată de gazde dacă iubitul ei este cunoscut, Cristina a spus: „Lăsați-l în pace!”. „Nu aveam foarte multe lucruri în comun, dar uite acum încep ușor, ușor să se dezvolte. Suntem la început, aveți puțintică răbdare.

Locuim împreună de când ne-am cunoscut. (…) A fost o conjunctură interesantă. Amândoi ieșiserăm din fostele relații. Cumva a fost un moment.” Întrebată de gazde dacă au discutat serios despre viitor, Cristina a completat: „Da”.

„Ne-am cunoscut la o petrecere lângă București, la o prietenă comună. E o întâmplare fericită. Noi ne dorim lucruri cât mai frumoase împreună”, a mai spus atunci.

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter