Cristina Cioran și fiica ei, Crăciun petrecut în spital: „Te gândești doar că vrei să fie copilul bine”

De Unica.ro, pe

Invitată în emisiunea „La Măruță”, Cristina Cioran (44 de ani) a dezvăluit că a petrecut Crăciunul în spital, iar Revelionul în izolare. Prezentatoarea TV și fiica ei, Ema (6 luni), au contractat virusul SARS-CoV-2 în preajma sărbătorilor de iarnă.

Cristina Cioran și fiica ei, Crăciun petrecut în spital: „Te gândești doar că vrei să fie copilul bine”

„Pe 24 decembrie am ajuns la mama, la Constanța, și Ema era ok, tușea puțin. A doua zi era un pic fornăită la năsuc. A trecut prânzul și, pe la vreo 17:00, a început să respire greu. M-am dus la spital. La o vârstă așa de mică, nicio plimbare până la spital nu este inutilă. Orice semn că ceva nu este în regulă, direct la spital!”, a povestit prezentatoarea.

„Acest COVID-19 ne-a lovit de primul ei Crăciun. Am ajuns la spital în Constanța. I s-a făcut test, pozitiv. Te gândești doar că vrei să fie copilul bine. Nu știu dacă m-am speriat, mă interesa să o facă să se simtă bine, să respire bine, să-și revină cât mai repede, să ne vedem mai departe de viața noastră fericită”, a continuat.

„Am vrut să plec la București, numai că medicul care a consultat-o a zis că nu este de plecat la București. Am rămas și cu stupoare am aflat că spitalul COVID-19 din Constanța nu mai există, era doar la Medgidia. Am plecat cu salvarea la Medgidia în ziua de Crăciun, am ajuns pe la 23:00 acolo. Totul foarte bine acolo, eram singurele paciente”, a completat.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Când își va boteza Cristina Cioran fiica și cine vor fi nașii micuței

Cristina Cioran, adevărul despre despărțirea de Traian Văduva

Cristina Cioran, declarații în lacrimi despre nașterea prematură: „N-am văzut copilul”

„Doctorița care ne-a întâmpinat la Medgidia se numește chiar Crăciun. A fost extraordinar tot personalul. (…) Am stat două zile la Medgidia, apoi am făcut transferul la București. (…) Fetița mea n-a fost grav, din fericire. Cumva, am încercat să fim pozitive. A contat. Pe 29 ne-am externat și ne-am izolat. Revelionul l-am făcut împreună, pentru că tatăl nu a avut COVID-19. Singura mea emoție era cu mama. Dar a făcut mai multe teste și toate au ieșit negativ”, a mai spus.

„Pe 7 ianuarie am ieșit din izolare și pe 8, sâmbătă, copilul meu nu putea să respire. M-am dus la spital. Am ajuns, era o bronșită, acum este bine. Dar ca să vezi, fix a doua zi când am ieșit din izolare. Din fericire, este bine. Repet, orice semn, mergeți la medic”, a încheiat.

Fetița prezentatoarei TV s-a născut prematur, pe 18 iulie 2021. „Noi am decis să o cheme Ema de când eram însărcinată în 4 luni. Culmea e că pe 18 iulie este Sfântul Emilian”, mărturisea Cristina Cioran în octombrie 2021, tot în emisiunea „La Măruță”.

Prezentatoarea de televiziune și iubitul ei, Alexandru Dobrescu, și-au confirmat relația la finalul anului trecut. Cei doi formează un cuplu de un an. Alexandru mai are un fiu în vârstă de 5 ani.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter