Cine este și cum arată fiica secretă a lui Ion Țiriac

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Joi, 01 martie 2018, 11:36
Ion Țiriac, cel mai bogat om din România, a fost tot timpul discret cu viața sa personală. Dacă fiul cel mare al fostului jucător de tenis, Ion Ion Țiriac, este cunoscut publicului grație aparițiilor sale mondene de odinioară, în special legate de fosta sa soție, Maria Marinescu, și de actuala sa soție, Ileana Lazariuc, iată că ceilalți doi copii ai omului de afaceri au stat mai mereu în umbră.

Ion Țiriac, care va împlini 79 de ani anul acesta, are trei copii, însă niciunul dintre aceștia nu provine din căsătoria sa, singura de altfel, cu handbalista Erika Braedt. Cei doi au fost legați prin acte doar pentru doi ani, între 1963 și 1965. Ion Ion Țiriac, primul băiat al celebrului tenisman, în vârstă de 41 de ani, provine din povestea de iubire a seniorului Țiriac cu manechinul de origine americană Mikette von Issenberg, iar ceilalți doi copii, Karim, în vârstă de 23 de ani şi Ioana, 20 de ani, sunt rodul iubirii cu ziarista egipteană Sophie Ayad, 51 de ani.

Ioana Tiriac

Ioana Țiriac este singura fată a lui Ion Țiriac și este de o frumusețe și o expresivitate rară, însă nu pare a-i călca pe urme celebrului său tată. Din punct de vedere profesional, cu toate că apreciază sportul, își dorește să o urmeze pe mama sa și să devină jurnalist.

Ioana Tiriac - fata lui Ion Tiriac

Cu toate că și-a petrecut copilăria alături de mama sa, în Monte Carlo, Ioana a fost adusă în România de tatăl său pentru a urma aici liceul. Anul acesta va termina cursurile Şcolii Americane de la Bucureşti, va da bacalaureatul, apoi va pleca în SUA să studieze jurnalismul, relatează Click!.

Ioana Tiriac-fiica lui IOn Tiriac

Citește șiWow! Cum arată și cu ce se ocupă fata lui Giani Kiriță

Citește și – Cum arată și cine este soțul Ancăi Țurcașiu

Citește și – Cum arată și cu cine se iubește fiica lui Liviu Dragnea

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter