Ce urmează să se întâmple după moartea Reginei Elisabeta a II-a. Operațiunea „Podul Londrei a căzut” a fost declanșată

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 09 septembrie 2022, 15:31

Regina Elisabeta a II-a a murit la vârsta de 96 de ani, după mai bine de 70 de ani de domnie. Cu doar un an și cinci luni în urmă, regina și-a pierdut soțul, pe Prințul Philip, care s-a stins din viață pe 9 aprilie 2021, la 99 de ani. Perechea a fost căsătorită timp de 73 de ani.

Regina Elisabeta a II-a a murit. Ce urmează acum. Operațiunea „Podul Londrei a căzut” a fost declanșată

Operațiunea „Podul Londrei” este numele de cod dat planului care s-a declanșat odată cu moartea Reginei Elisabeta a II-a, pentru zilele și săptămânile care urmează.

Operațiunea „Podul Londrei” se declanșează odată cu declarația Primului Ministru, în cazul de față declarația lui Liz Truss. La câteva minute după, cele 15 guverne din afara Regatului Unit, unde Regina este șef de stat, vor primi informații de la Casa Regală prin niște canale securizate. Ulterior, același lucru se întâmplă și în cazul celor 36 de națiuni din Commonwealth și pentru liderii de stat din întreaga lume.

La poarta Palatului Buckingham a fost afișat deja anunțul oficial al morții Reginei.

În același timp cu anunțul oficial de la Palat, mass media din întreaga lume va distribui informații oficiale și fotografii din viața și domnia Reginei.

Televiziunea britanică BBC a oprit toate transmisiunile, a făcut anunțul oficial al morții Reginei și imnul a fost difuzat pe post. Toți prezentatorii de știri de la BBC sunt obligați să poarte haine de doliu, costume în culori închise și cravate negre, în cazul bărbaților, iar postul oprește automat orice program de comedie pentru 10 sau 12 zile, până la momentul înmormântării.

Radiourile din Regatul Unit vor difuza muzică tristă și programe speciale legate de viața și domnia Reginei.

Operațiunea „Podul Londrei a căzut”, planul secret pe care însăși Regina l-ar fi aprobat

Operațiunea specială desfășurată după moartea Reginei ar fi fost aprobată deja de aceasta, din timpul vieții. Odată cu decesul Reginei, Prințul Charles devine automat Rege, iar Camilla, soția lui, Regină consoartă.

Regele Charles al III-lea, așa cum a anunțat deja BBC că va fi titlul oficial al noului suveran, este așteptat să țină un discurs a doua zi după moartea Reginei Elisabeta a II-a, discurs care va fi transmis live de BBC.

Înainte de momentul înmormântării, care ar putea avea loc la 10 – 12 zile după moartea Reginei Elisabeta a II-a, Regele Charles al III-lea va pleca într-un tur al Regatului Unit pentru mai multe întâlniri oficiale cu liderii fiecărei țări.

La câteva zile după decesul suveranei, sicriul Reginei ar trebui să ajungă de la Balmoral la Catedrala Westminster. Aici va fi depus pentru toată perioada în care atât membrii familiei regale, cât și oficiali din întreaga lume își vor prezenta condoleanțele.

Britanicii vor avea cel puțin două zile libere – ziua în care Regina va fi înmormântată, și ziua în care Regele Charles al III-lea va fi încoronat.

Regina va fi înmormântată la Capela Saint George, alături de tatăl ei, Regele George al II-lea.

Toată această mișcare masivă de forțe va costa economia britanică miliarde de lire sterline. De asemenea, britanicii vor avea și noi monede și bancnote în perioada următoare, tipărite cu portretul noului Rege.

Imnul național va fi schimbat și el și celebra replică „God save the Queen” (Dumnezeu salvează Regina) va fi transformată în „God save the King” (Dumnezeu salvează Regele).

Ce diferență este între operațiunea „Podul Londrei a căzut” și operațiunea „Unicorn”

Pentru că Regina a murit în Scoția, la Castelul Balmoral, în paralel cu operațiunea Podul Londrei a căzut” a fost activată și operațiunea „Unicorn”, mai exact planul de acțiune creat pentru această situație, în cadrul căruia trupul suveranei va fi transportat la Londra.

Operațiunea poartă această denumire deoarece unicornul este animalul național al Scoției.

Cel mai probabil, trupul Reginei va fi dus la Londra cu avionul regal, care va fi însoțit pe tot parcursul traseului de garda de onoare, pentru ca, într-un final, Regina Elisabeta a II-a să ajungă pentru ultima dată în Sala Tronului de la Palatul Buckingham și mai apoi la Catedrala Westminster.

Foto – Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter