Cât de adorabilă este fiica lui Sore! Erin are 5 ani

De Unica.ro, pe

Sore (31 de ani) și iubitul ei, avocatul Mircea Julean, au devenit părinți în anul 2016. Fiica lor, Erin, a împlinit 5 ani în martie 2021. „Acum 5 ani, nu dormisem toată noaptea dintre 24 și 25 martie. Știam că la 10 dimineața ne vom cunoaște, iar emoția mă ținuse trează.

Cât de adorabilă este fiica lui Sore! Erin are 5 ani

Cu 30 de minute înainte să îți aud vocea pentru prima dată, nu mai știam nici ce grupă de sânge am, nici dacă mâncasem ceva, nici ce făcusem cu o zi în urmă. Mintea mea se golise, amintirile parcă mi se șterseseră pentru că, în sinea mea, știam că viața mea se va schimba complet, că eu voi deveni altcineva, cineva mai bun, mai altruist, mai blând, mai, mai, mai.

Așa a și fost. De 5 ani, tu îmi ești inspirație, motivație și fericire. Iubirea ajungem să o cunoaștem doar din momentul în care avem copii. Tot atunci facem cunoștință cu răbdarea, cu zâmbetele și lacrimile adevărate, abia atunci învățăm ce înseamnă responsabilitatea și cât de mari sunt bucuriile mici.

Îți mulțumesc, Erin, pentru că îmi ești profesor și elev, în același timp. Tot ce tu mă înveți, eu îți explic. Si așa creștem împreună. La mulți ani, raza mea de soare 🧡”, a scris Sore pe Instagram, pe 25 martie 2021. Imagini cu Erin găsiți în GALERIA FOTO de mai sus!

În iunie 2020, Erin a terminat grădinița. „Se pregătește de o nouă etapă, din toamnă, iar noi am trecut prin niște emoții total noi.. de mândrie, melancolie, agitație.. Timpul se scurge cu o viteză amețitoare, parcă ieri era anul 2016 și, dintr-odată, avem un copil care se pregătește de școală”, a mai scris Sore în mediul online.

Citește și:

Andreea Marin, despre a doua sarcină: „Lucrurile se întâmplă atunci când trebuie să se întâmple”

Lili Sandu, cu fiul de urgență la spital. Ce s-a întâmplat cu micuțul

Fiica Loredanei Groza a împlinit 23 de ani. Cum arată Elena Boncea

Ce crede Sore despre căsătorie

„Nu consider că neapărat Biserica sau actul de la primărie îți promite și-ți dăruiește fericirea. Nici nu spun că nu o să mă mărit, îmi doresc și eu să fiu într-o rochie, să dau o petrecere. Dar doar asta îmi doresc. Altfel, beneficii .. chiar nu știu.

Există alte beneficii? Ce? În caz de divorț că se împart bunurile dobândite în timpul căsătoriei?! Mda! Ce să spun? Nu mi le doresc!”, mărturisea solista în trecut. Sore a debutat în urmă cu opt ani în serialul Pariu cu viața, iar, în prezent, cântăreața este dedicată trup și suflet fiicei, dar și carierei sale muzicale.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter