A câștigat procesul de paternitate, dar copiii lui Alex Velea nu-i poartă încă numele. Care e motivul

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Vineri, 12 octombrie 2018, 14:05
Alex Velea a câștigat procesul de paternitate în luna aprilie a acestui an, însă nici până astăzi cei doi băieței ai săi și ai Antoniei nu-i poartă numele. Dominic Andrei şi Akim-Alexandru se numesc în continuare Castellano.

Alex Velea a fost declarat în mod oficial tatăl celor doi copii pe data de 24 aprilie și totodată, conform deciziei judecătorești, micuții trebuiau să-i poarte numele, respectiv Velea, ceea ce, însă, nu s-a întâmplat. Din acest motiv, băiețeii, Dominic, care în curând va împlini 4 ani, și Akim, 2 ani, nu au putut fi botezați nici până în ziua de azi. Conform Libertatea, se pare că Vicenzo Castellano, încă soțul Antoniei în acte, amână momentul semnării notificării prin care i se face cunoscută comunicarea hotărârii judecătorești.Antonia si Alex Velea si copiii

Astfel, nici comunicarea prin care se schimbă numele micuților nu poate ajunge la Primăria Sectorului 1, acolo unde au fost înregistrați aceștia: „Pur și simplu a respins-o. Nu a semnat că a fost înștiințat. Castellano are dreptul la apel în timp de 30 de zile după ce semnează notificarea! Cu siguranță că nu o să facă acest apel. Nu are motive. Doar că trebuie respectată procedura. Mai precis, sentința judecătorească va putea fi comunicată la Primăria Sectorului 1, pentru a face mențiunea în actele minorilor, abia după ce se face dovada că a trecut termenul de apel pentru pârât”, – au declarat surse judecătorești pentru Libertatea.

Tot lipsa procedurilor a dus și la îngreunarea procesului de divorț dintre Antonia și Vicenzo Castellano. Cei doi continuă să se lupte pentru custodia fetiței lor, Maya, în vârstă de 8 ani.

Citește și – Dragoș Bucur a vorbit despre procesul de adopție al fiicei sale

Citește și – Andreea Bănică, despre dramele copilăriei: „Aveam parte de scandaluri, de bătăi, de fugit de acasă”

Sursă foto: arhivă Unica

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter