Cântărețul Alexandru Jula a încetat din viață la vârsta de 84 de ani

De Oana Savin, pe Ultimul update Luni, 04 iunie 2018, 09:38
Cântărețul Alexandru Jula a murit, duminică dimineață, la un spital din Galați, unde fusese internat după ce a suferit un accident vascular cerebral.

Decesul artistului, care avea 84 de ani, a fost anunțat de colegii săi de la Teatrul Muzical din Galați.

Drum bun, batrâne Lup de mare, al Revistei şi Cântecului românesc. Te vom preţui, până la reîntâlnire, pentru prietenia şi sprijinul pe care ni le-ai dăruit, necondiţionat, şi pentru valoarea de nemăsurat pe care ai dăruit-o vieţuitorilor acestei planete. Să fii iubit în aceeaşi măsură şi acolo unde te vor purta aripile de înger”, este unul dintre anunţurile care a apărut pe pagina de Facebook a colegilor de la Teatrul Muzical din Galaţi.

Citește și: Hugh Grant s-a însurat pentru prima dată la 57 de ani. FOTO

Potrivit unor surse citate de Mediafax, artistul de muzică ușoară s-a stins din viață la ora 6:00 dimineața.

Familia lui Alexandru Jula a postat, duminică, pe pagina de Facebook, un mesaj în care au confirmat decesul cântăreţului de muzică uşoară.

Oameni frumoşi, familia vă mulţumeşte pentru gândurile şi iubirea transmisă. Ultimul lui zâmbet de ieri a fost pentru voi”, au scris membrii familiei cântăreţului Alexandru Jula, pe pagina de socializare.

Alexandru Jula, care urma să împlinească 84 de ani în luna iulie, a leșinat în scara blocului în urma unui drum istovitor de la Cluj-Napoca unde a susținut un concert. El a suferit un accident vascular cerebral.

Citește și: Ce mesaj a transmis Thalia la 7 ani de la moartea mamei sale

De-a lungul carierei, artistul a înregistrat numeroase albume, a participat la diverse concursuri muzicale în ţară şi în străinătate şi a câştigat premii pentru interpretare. Cariera artistică a interpretului de muzică uşoară a început în 1954 când Alexandru Jula s-a alăturat trupei de la Teatrul Muzical Nae Leonard din Galaţi, iar în televizune a debutat în anul 1962.

Printre cele mai cunoscute piese ale lui Jula se numără „Soţia prietenului meu”, „Eşti tu” şi ”Mi-ai adus iar primăvara”.

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter