Ce artişti de la noi vor deveni în curând tătici

De Geo Berciu, pe

Anul acesta a marcat o adevărată explozie de veşti bune în showbizul autohton, mulţi dintre artiştii noştri anunţându-şi noul statut de tată pe care îl vor avea în curând.

Chiar dacă relaţia lor, la începuturi, a fost una ascunsă de ochii lumi, acum, după ce au aflat că vor deveni părinţi, Alex Velea şi Antonia nu se mai feresc de nimeni. „Sunt însărcinată, iar anul acesta, Alex şi cu mine vom deveni părinţi”, a anunţat Antonia pe Facebook, iar Alex a completat-o: „Sunt cel mai fericit om de pe pământ”.
Ce artişti de la noi vor deveni în curând tătici

La puţin timp după cununia religioasă, Pepe a confirmat că soţia lui, Raluca Pastramă este însărcinată cu cel de-al doilea moştenitor la familiei. „Eu mi-am dorit din tot sufletul, acesta nu este un secret pentru nimeni. Îl aştept să vină cu tot dragul. Speram că până la sfârşitul anului am să vă dau şi această veste, dar iată că a venit mai devreme decât mă aşteptam. Raluca m-a anunţat că este însărcinată. Eu am vrut să ţin secret mai mult timp, mai ales că acum, în primul trimestru, este destul de periculos „, a declarat Pepe la sfârşitului lui august.
Ce artişti de la noi vor deveni în curând tătici

Tudor Chirilă, cunoscut dreprt un Don Juan al showbiz-ului autohton, se pare că s-a cuminţit. Iubita lui, cu care are o relaţie încă din anul 2012, este însărcinată şi va şi urmează să nască peste două luni, scrie presa tabloidă. Iulia are 29 de ani, mai tânără cu 11 ani decât Tudor.
Ce artişti de la noi vor deveni în curând tătici

Ultimul pe lista celor care vor schimba pamperşi în curând este cântăreţul Ştefan Stan. Se pare că ceea ce părea o ploaie de vară, s-a transformat într-o poveste de dragoste adevărată, iar acum, bruneta care i-a furat inima cântăreţului i-a dat şi vestea cea mare: va fi tată. Ştefan Stan este extrem de fericit şi aşteaptă cu nerăbdare să experimenteze rolul de tată, întrucât a declarat în repetate rânduri că şi-ar dori o familie.
Ce artişti de la noi vor deveni în curând tătici
(Sursa foto: Facebook, arhiva)

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter