Andreea Mantea, despre pictorialul nud din Playboy: „Tot ce am făcut, am făcut cu un scop”

De Unica.ro, pe

În anul 2006, Andreea Mantea (34 de ani) a apărut într-un pictorial nud în revista Playboy. Invitată în emisiunea În Oglindă, găzduită de Mihai Ghiță, prezentatoarea TV a dezvăluit cum a ajuns să realizeze acel pictorial.

„Tot ce am făcut, am făcut cu un scop. Tot, că era greșit sau bine din punctul de vedere al altora, pentru mine era pentru ceva anume”, a început.

Andreea Mantea, despre pictorialul nud din Playboy: „A fost o ambiție, nu am știut că va costa”

„Am făcut-o pentru familia mea. Eram atât de supărată pe tata că nu m-a lăsat să dau la Teatru și Film încât la tot ce apărea prin această agenție de modele (n.r. unde era înscrisă), cumva să-i fac în ciudă, mă duceam.

Când a apărut acest casting, m-am dus. Am participat la un concurs de Miss televizat. Oamenii care au fost atunci prezenți încă trăiesc și pot confirma că eu nu am știut că va trebui să pozez în Playboy.

Doar cea care câștiga locul întâi credeam că trebuia să aibă un pictorial în Playboy. Nu m-am gândit că și locul 2, 3, Miss Popularitate vor face la fel. Am zis: «Păi eu nu vreau, eu am venit la televizor să-l enervez pe tata».

«Păi scrie în contract», mi-au zis. Oamenii ăia erau ditamai echipa și m-au spălat pe creier. M-am folosit și m-am agățat de asta, m-am lăsat spălată pe creier pentru că mie îmi convenea”, a continuat.

Citește și:

Andreea Mantea a spus care este de fapt relația dintre Cristi Mitrea și fiul lor

Ce a publicat Andreea Mantea în mediul online după ce Cristi Mitrea a dezvăluit identitatea iubitului ei

Este Andreea Mantea însărcinată? Ce a răspuns prezentatoarea TV

Andreea Mantea susține că a fost agresată fizic de Cristi Mitrea. „Am vrut să îl protejez pe David”

„Era încă o palmă pe care i-o dădeam tatălui meu pentru că nu m-a lăsat să fac ce mi-am dorit eu. A înnebunit când a văzut. Mama a tăiat cablul când a fost emisiunea. A fost o ambiție, nu am știut că va costa. (…) Ne-am întâlnit după câteva zile.

Nu m-a bătut, mi-a trântit ziarul peste ochi. Mi-a zis: «Atât de mulți ani ai învățat degeaba. Atât de mulți ani te-am învățat lucruri degeaba. Ai făcut atât de multe lucruri degeaba. Ești zero, nu mai reprezinți nimic.

Un om, când nu mai are nimic de oferit, nici din cap, nici din inimă, începe să se vândă pe el, tu asta ai făcut, te-ai vândut. Și pentru ce? De ce?». I-am zis: «Să-ți arăt că pot».

Mi-a zis: «Puteai să vii să vorbești cu mine. Ție o să-ți pară rău. Mie mi-e rușine să merg pe stradă, dar ție îți va fi și mai rușine». Nu știu dacă mi-a fost.

Au fost lucruri mult mai grave pe care le-am decis în viața asta, cum a fost să cresc un copil singură”, a încheiat Andreea Mantea. Prezentatoarea TV are un fiu, David, în vârstă de 6 ani, din fosta relație cu luptătorul Cristian Mitrea (39 de ani).

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter