Anda Adam și soțul său, în prag de divorț: „Toată lumea se mai ceartă”

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 12 mai 2020, 15:41
Zvonurile că Anda Adam și Sorin, soțul său, ar fi la un pas de divorț nu contenesc. Cu toate că artista nu a vrut să dea prea multe detalii, noi informații au ieșit la suprafață.

Anda Adam, care de curând a împlinit 40 de ani, și Sorin Andrei Nicolescu au împreună o fetiță, pe nume Evelin, în vârstă de 5 ani. Între cei doi lucrurile se pare că nu mai funcționează de anul trecut, după ce soțul său a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, fiind  acuzat de falsificare de carduri bancare: “După problema cu condamnarea lui Sorin, toate responsabilitățile au rămas pe Anda. Așa au început certurile si reproșurile. Ba că se neglijează, ba că Sorin nu o ajută suficient și că s-a închis foarte mult în el. S-au certat și împăcat de atâtea ori încât nici nu mai știi ce să crezi, dacă vor rămâne împreună sau nu. În sufletul lor, nici unul nu vrea să divorțeze, dar nici așa nu se mai poate, doar cu neînțelegeri și nemulțumiri” – au spus surse din anturajul celor doi, pentru impact.ro.

Anda Adam nu a confirmat divorțul, însă nici nu a oferit niște răspunsuri concrete, ba mai mult artista a lăsat loc de interpretări, încurcându-se în declarații: “Nu am cum să intru în detalii despre ce s-a scris (n.r. divorț). Mereu am fost un om care și-a asumat lucruri și nu s-a ascuns. Nu am de ce să mă feresc. Atunci când eu o să pun pe rețelele de socializare că am făcut asta, atunci chiar am făcut-o. Nu o să vin niciodată să dau detalii despre viața mea intimă. Nu sunt genul care să îmi spăl rufele în public. Nici când am fost provocată nu am dat curs unor speculații.

Citește și Connect-R, dezamăgit de Mira. Artistul o acuză de rasism: „Facem orice doar să fim văzuți”

M-a sunat lumea să mă întrebe dacă am divorțat. Ca să concluzionez, când voi pune pe rețelele de socializare că nu mai formez un cuplu, atunci să credeți. Toată lumea se mai ceartă, mai ales în perioada asta de autoizolare” – a spus Anda Adam potrivit sursei citate.

Citește și –  Andreea Bălan răbufnește după ce s-a spus că vrea să se împace cu Keo. Replici cu subînțeles la adresa lui Misty

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter