Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre declinul relației cu Laurențiu Reghecampf

De Unica.ro, pe

Invitată în podcastul „La Mijloc”, găzduit de Codin Maticiuc și Anghel Damian, Anamaria Prodan a vorbit, printre multe altele, și despre fostul mariaj cu Laurențiu Reghecampf. Impresara și antrenorul s-au separat în vara anului 2021, după 13 ani de mariaj. Primul termen de judecată al divorțului celor doi este în data de 7 februarie 2022.

Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre declinul relației cu Laurențiu Reghecampf

„Era un jucător de fotbal în Liga a II-a, foarte muncitor, perseverent. Noi am mai fost împreună când eram copii, când eram mai mici, am zis că este un semn. Eu îmi doream foarte tare un băiat și am zis că schimb o mie de bărbați până fac un băiat. (…) La 36 de ani am rămas gravidă și știam clar că o să am băiat. Trebuia să fac chiuretaj, pentru că am avut o operație. N-am ascultat de nimeni și am zis că acest copil o să fie perfect. Nu m-a interesat”, a povestit Anamaria Prodan.

Anamaria și Laurențiu au împreună un fiu, Laurențiu Reghecampf Junior, în vârstă de 13 ani. Impresara mai are două fiice, Rebecca (22 de ani) și Sarah (21 de ani), din primul mariaj cu fostul jucător de baschet Tiberiu Dumitrescu.

Prezentatoarea TV a dezvăluit că declinul relației sale cu antrenorul echipei Universitatea Craiova a început în urmă cu opt ani. „Terminase și cu fotbalul, avea și niște probleme medicale. I-am zis să mă asculte pe mine, că o să îi fac o carieră cum n-a mai văzut. Și a fost numărul unu. Cu mine i-a mers din ce în ce mai bine”, a mai povestit impresara.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Anamaria Prodan, detalii despre ultimele luni din mariajul cu Laurențiu Reghecampf

Anamaria Prodan, declarații usturătoare despre Laurențiu Reghecampf: „Am muncit mult să-l fac cunoscut”

Anamaria Prodan, despre Laurențiu Reghecampf: „A greșit teribil”

„Nici nu permiteam cuiva să îl atingă. Eu am fost, cumva, și soție, și iubită, și bodyguard. El a ascultat orbește. Îi făceam interviurile, filmulețele motivaționale după fiecare meci, e o artă. Dacă nu ai educație, e foarte greu. Cred că a fost foarte mult pentru el”, a completat.

„De acolo i-a luat Dumnezeu mințile și și-a descoperit latura asta spirituală. Dacă nu avea problema asta, astăzi el era în primii 10 antrenori ai lumii. Am încercat (n. red.: să îl impresarieze în continuare). Când deja sari calul cu mine, te îngrop! A trecut, sunt doi ani. Sunt opt ani, de fapt, de când ne tot luptăm, ca să aibă și copilul meu un exemplu. Când aveam cea mai mare nevoie de el…”, a mai spus.

„Dar am tăcut din gură. De multe ori, am învățat că pe bărbați trebuie să îi iei cu ușurelul și asta am făcut toată viața”, a încheiat.

În prezent, Laurențiu formează un cuplu cu o tânără care-l va face tată pentru a treia oară. Din fostul mariaj cu Mariana Pfeiffer, Laurențiu mai are un fiu, Luca, în vârstă de 19 ani. Antrenorul și Mariana au mai avut o fiică, Ana Lisa Cristina, care s-a stins din viață la doar un an, din cauza unei malformații congenitale la inimă.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter