Amalia Năstase a rămas repetentă. „M-am simțit foarte rușinată”

De Unica.ro, pe

În timpul facultății, Amalia Năstase (44 de ani) a lucrat simultan cu jumătate de normă la o firmă de asigurări, ca educatoare de limba engleză la o grădiniță privată și ca hostess, făcând sampling la țigări.

Invitată în podcastul lui Mihai Petre (42 de ani), Mihai Petre Show, Amalia a dezvăluit că din cauza programării a rămas un an repetentă la facultate. Amalia a urmat facultatea de Finanțe Bănci.

Amalia Năstase a rămas repetentă. „M-am simțit foarte rușinată”

„Interogam bazele de date de la compania mare ca să vedem cui putem trimite newsletter. Mi-a plăcut că am început să pun bazele asigurărilor de viață acolo [la jobul cu jumătate de normă]. La facultate am repetat un an. Am rămas repetentă pentru programare.

Noi la facultate făceam chestii din neanturile istoriei. Eu, de capul meu, am învățat să scriu un software, dar în același timp rămâneam repetentă pentru că nu puteam să învăț un limbaj de programare arhaic pe care nu trebuia să îl învețe un student la Finanțe Bănci, trebuia să-l învețe cineva care face programare.

Am fost distrusă pentru că am rămas repetentă. Rușinea cuvintelor «rămâi repetent». Țin minte că la un moment dat mi-am băgat mâna în păr și am rămas cu un smoc de păr de stres și de rușine în ea pentru că am rămas repetentă.

În același timp lucram și la țigări, făceam sampling, câștigam o grămadă de bani, predam engleză la o grădiniță privată, lucram și la asigurările astea. M-am simțit foarte rușinată și n-aș vrea niciodată să simtă copiii mei ce am simțit eu”, a mărturisit Amalia.

Citește și:

Ce frumoasă este fiica lui Robert Turcescu! Ioana este pasionată de lumea modei

Emmy Rossum a devenit mamă pentru prima oară! Actrița a ținut sarcina secretă până la naștere

Olimpia Melinte, despre nașterea fiului ei: „Tot ce-mi doream să știu era că am un bebeluș sănătos”

Andreea Bălan, despre vacanța în Dubai cu Tiberiu Argint: „Trăim lucruri frumoase împreună”

În ciuda acelei perioade dificile din viața ei, Amalia este acum una dintre cele mai de succes femei de afaceri din țara noastră. Totodată, Amalia este implicată în numeroase campanii umanitare precum cea de Reducere a Mortalității Infantile a organizației Salvați Copiii.

Între anii 2004 și 2010, Amalia a fost căsătorită cu Ilie Năstase (74 de ani). Fosta pereche are două fiice, Alessia (17 ani) și Emma (14 ani). Din anul 2010, Amalia formează un cuplu cu Răzvan Vasilescu (40 de ani), alături de care, în 2015, a devenit mama celui de-al treilea copil al ei, un fiu, Toma (6 ani).

Amalia și Răzvan s-au căsătorit în Las Vegas

Amalia a publicat primele imagini de la nunta ei cu Răzvan după trei ani de la ceremonie, în august 2019. „Nu știe presa că eu sunt recăsătorită, pentru că nu am anunțat. Este un lucru pe care l-am făcut fără să ne ascundem, dar nu l-am făcut în România. Este un inel de logodnă, care este și verighetă.

A fost o căsătorie civilă, în Las Vegas. Au fost și fetele, a fost o nebunie. Durează o secundă să semnezi niște acte. În certificatul meu de căsătorie suntem căsătoriți, dar fiecare cu numele lui”, declara Amalia în trecut.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter