Alimentul care a ajutat-o pe Majda Aboulumosha să slăbească 17 kilograme în doar două luni

De Unica.ro, pe

Majda Aboulumosha (33 de ani) n-a avut dintotdeauna silueta suplă și tonifiată de acum. Cel mai mult, în trecut, Majda a cântărit 89 de kilograme. După ce a slăbit, prezentatoarea a oscilat între „56 și jumătate și 58 de kilograme”. Recent, prezentatoarea TV a dezvăluit cum se menține.

Alimentul care a ajutat-o pe Majda Aboulumosha să slăbească 17 kilograme în doar două luni

„Hreanul topește grăsimile și scoate apa din organism. Eu îl consum la orice masă. În salate, o linguriță dimineața; salate, ceapă roșie – eu o mănânc ca pe măr, fructe. Am renunțat la zahăr pentru că eu oricum nu mâncam nici înainte tot ce înseamnă patiserie. Ca bază am ținut peștele, cu toate că eu nu sunt o mare consumatoare de carne”, a declarat Majda Aboulumosha recent, într-o emisiune TV.

„Sunt foarte multe preparate pe care le evit. Am tot avut oscilații și am învățat cum să mă hrănesc sănătos, dar, în același timp, să mai am și mici scăpări, numai că și acelea sunt controlate. Alimentele pe care eu le evit sunt în general prăjelile, tocănițele, lucrurile de genul acesta, grele. Mai mult consum salate și alimente cât mai crude, neprocesate, pentru că astea îmi și plac, deși eu gătesc foarte mult pentru familia mea. Fac mâncare gătită, dar eu nu prea consum”, ne mai spunea prezentatoarea TV în septembrie 2021, la Unica Urban Party.

Majda nu are doar o alimentație echilibrată, ci și un stil de viață activ. „Atunci când nu ajung la sală, fac tot posibilul să-mi fac exercițiile acasă sau pur și simplu o plimbare în aer liber”, scria în ianuarie 2022, în mediul online.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

EXCLUSIV. Ce alimente evită Andreea Berecleanu pentru a se menține în formă

Cum a slăbit fratele Andreei Antonescu 30 de kilograme în 3 luni

Cristina Vasiu a avut probleme cu greutatea. Cum a slăbit 18 kg

Cel mai recent, Majda a prezentat emisiunea „Femeia alege”, prima producție proprie a Pro 2 din ultimii ani. Din păcate, show-ul a fost anulat. În trecut, prezentatoarea a participat în show-urile „Survivor România” și „Ferma Vedetelor” și a prezentat emisiuni difuzate de Kanal D și Antena Stars.

Majda a avut o copilărie dificilă, fiind părăsită de tatăl ei la vârsta de doar un an. După 25 de ani, prezentatoarea și tatăl ei s-au reîntâlnit.

„Dintre noi doi, eu am fost cea care a fost convinsă că ne vom revedea, la un moment dat. L-am rugat atunci să nu plece din viața mea. Are familie și nu are rost să-l destabilizez. Familia tatălui meu nu știe că exist. Acum, dacă sună, nu mai am același sentiment ca înainte, dar în continuare îl respect. Dumnezeu așază lucrurile la timpul lor”, mărturisea Majda în trecut, în emisiunea „La Măruță”.

În anul 2016, după un mariaj de 3 ani, Majda a divorțat de artistul J. Yolo. Fostul cuplu are împreună o fiică, Jacqueline.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter