Alex Velea, coprezentator la „Acces Direct”. Prima declarație a artistului

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Marți, 28 august 2018, 11:37
Momentul mult așteptat a sosit. Simona Gherghe s-a întors pe platourile de filmare ale emisiunii Acces Direct, însă nu singură ci alături de Alex Velea, cel care, de acum înainte, va fi coprezentator al emisiunii.

Cu toate că Simona Gherghe a dezvăluit că vor avea loc schimbări în noul sezon al emisiunii și că va avea un coleg de platou, aceasta a ținut totul secret și fanii au stat cu sufletul la gură până acum. Alex Velea și-a anunțat participarea în emisiune pe rețelele de socializare: „Sunt fericit să vă anunț că începând de astăzi puteți să mă vedeți de luni până vineri pe Antena 1 ca și co-prezentator în emisiunea Acces Direct”, – a transmis de Alex Velea.

Așa cum era de așteptat, fanii s-au împărțit în două tabere și mesajele au început să curgă pe rețelele de socializare. În timp ce unii au susținut inițiativa și l-au felicitat pe Alex Velea, alții au criticat destul de dur participarea acestuia. Cu toate că iubitul Antoniei nu a luat în seamă toate comentariile negative, se pare că un mesaj l-a enervat peste măsură și l-a făcut să dea o replică acidă, dar foarte haioasă persoanei care l-a scris: „Ce caută papagalul ăla în emisiune? S-a înnegrit tot… Îmi închid canalul de tot, nu mă mai interesează”, – a fost mesajul unui internaut, iar Alex Velea nu a întârziat cu replica: „Ăsta e un semn că trebuie să schimbi televizorul! Au apărut de mult color”.

Citește și – Victor Slav, scrisoare emoționantă pentru fiica sa: ”Fii femeia care știu că poți fi”

Citește și – Ce a declarat fosta iubită a lui Connect-R despre divorțul artistului de Misha

Sursă foto: Libertatea

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter