Alex Abagiu si prietenul lui, Radu, despre Asia Express: „Avem nevoie de medicamente pentru astronauți”

De Oana Savin, pe Ultimul update Luni, 10 februarie 2020, 12:21
Alex Abagiu și prietenul lui Radu au pornit pe Drumul Comorilor convinși fiind că experiența celui mai dur reality-show poate ascunde multe situații limită. Și nu s-au înșelat. Asia Express îi va scoate pe concurenți din zona de confort.

O parte dintre ei, însă, și-au făcut bagajele temeinic înainte de începerea cursei, în speranța că vor preîntâmpina măcar o parte dintre momentele mai puțin plăcute.

Avem un gel făcut pentru astronauți. La astfel de experiențe suntem supuși aici, încât avem nevoie de medicamente pentru astronauți. Nu știi niciodată ce se poate întâmpla în Asia Express și de ce poți avea nevoie!”, spune Radu. 

Elementul indispensabil din rucsacul lui Alex Abagiu este un gel contra bacteriilor, primit cadou de la prietenii săi, în momentul în care au aflat că va participa în această experiență dură.

„Noi mâncăm în Asia Express tot soiul de prostii. Pe te miri unde și te miri de la cine. Șansele să iei o bacterie, un microb sunt foarte mari. Când le-am zis prietenilor din țară că plec în Asia Express, toți s-au străduit să îmi facă rost de acest gel miraculos, pe care trebuie să îl car tot timpul la mine. Ideea cu el este că are capacitatea de absorbție a tuturor microbilor din stomac și reglează lichiditatea… ca să fiu cumva plastic în exprimare”, a mărturisit celebrul make-up artist.

Cu un dolar pe zi, fără cazare, transport sau mâncare, echipele sunt nevoite să treacă prin cele mai dure condiții, prin situații total neprevăzute care se schimbă de la o zi la alta. 

„Gina e inventivă când vine vorba de mâncare! Așa că sigur nu strică să avem un astfel de gel la noi. Există perioade de 24 de ore în care nu apuci să mănânci nimic și o perioadă în care simți că trebuie să recuperezi lipsa asta de mâncare, dacă ai șansă să ajungi la o mai masă îndestulată. Și atunci fluctuațiile astea de …azi mănânc, mâine poate nu apuc să mănânc nimic, pot crea un disconfort. Ne ajută psihic să știm că avem o salvare”, au adăugat cei doi.

Cum se vor descurca Alex Abagiu și Radu în competiție și dacă vor fi nevoiți cei doi prieteni să apeleze la ”gelul miraculos”, telespectatorii vor afla curând, căci cel mai așteptat reality-show al momentului, Asia Express – Drumul Comorilor revine la Antena 1 sâmbătă, 15 februarie, de la orele 20:00.

Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini cu Alex Abagiu și Radu în Asia.

Sursă foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter