Agresoarea Mirelei Vaida a atacat din nou sediul Antenei 1. Apelul disperat al prezentatoarei de la „Acces Direct”

De Unica.ro, pe

Mirela Vaida trece din nou prin clipe de coșmar, după ce agresoarea care s-a năpustit asupra ei, în luna martie, cu un pietroi pe platoul de filmare al emisiunii “Acces Direct” s-a întors pentru un nou atac.

Totul s-a întâmplat miercuri, 19 mai, când femeia agresoare a revenit la sediul Antenei 1 și a început să arunce cu pietre spre geamurile sediului.

Echipa de producție de la Antena 1 a văzut din timp ce se petrece și a chemat autoritățile.

Mirela Vaida a povestit coșmarul prin care trece din nou din cauza acelei femei care vrea să-i facă rău.

„Am din nou să vă dau o veste, pentru mine șocantă, pentru că ne vizează în mod direct și personal și fac un apel clar către Poliție și procurori. Antoanela, cea care a venit în direct să mă atace cu bolovanul, în urmă cu 2 minute a venit din nou la ușa pe care noi o ținem acum încuiată, aceeași ușă pe care ea a mai intrat o dată cu bolovanul, dezbrăcată, cum o știți. Ne-a spart toate geamurile. M-am speriat foarte tare pentru că se auzeau bolovani trântiți în geam. Aceasta e mașina mea și îmi era foarte teamă că-mi va distruge mașina. Efectiv, suntem terorizați! Această femeie a făcut fix ca prima oară, s-a dezbrăcat după rulotă și a venit la fel cu pietroaie, doar că de data asta a fost ușa încuiată. Fac apel către autorități. Vrea să-mi ia gâtul, să vedem care pe care, mi se pare că ea e mai înțeleasă decât mine, care sunt victimă. Sub amenințare și terorare tot timpul n-ai cum să trăiești”, a relatat Mirela Vaida la “Acces Direct”.

Citeşte şi: Irina Fodor, despre pregătirile pentru Asia Express – Drumul Împăraților: „Am mari emoții!”

Citeşte şi: Cum arată fiica mijlocie a lui Adrian Mutu, Maya, la 13 ani

Citeşte şi: Cine sunt concurenții sezonului 4 Asia Express – Drumul Împăraților

Citeşte şi: Ce i-a făcut Ianca, fiica lui Răzvan Simion, Lidiei Buble după despărțirea de tatăl ei

Prezentatoarea de la „Acces Direct” a făcut un nou apel către autorități, spunând că se teme pentru viața ei din cauza acestei agresoare.

„Mă simt terorizată și într-o continuă teroare și amenințare de către această femeie, pe numele căreia am depus nenumărate plângeri penale pentru amenințare, tentativă de omor. Procurorii nu înțeleg, nu au reținut-o pentru nimic. I-au dat drumul din Spitalul Obregia după o săptămână. Femeia vine din nou dezbrăcată ziua în amiaza mare și iată ce face în sediul nostru la doar 3,5 metri de locul în care mă aflu. Mi se pare că suntem ca niște câini care latră la lună. Facem apeluri disperate către Poliție, care a venit să o ia și, probabil că mâine, Antoanela va fi din nou aici. Ce trebuie să fac? Chiar trebuie să moară cineva până autoritățile își dau seama că suntem într-un real pericol? Mă simt urmărită peste tot, mă simt amenințată. Să mă protejeze naibii cineva. Îmi e frică să ies din casă. Procurori, ați lăsat-o liberă. Ce pot să fac? Dacă fac singură dreptate mă lăsați și pe mine liberă? Sunt terorizată!” a adăugat Mirela Vaida.

Poliția a transmis un comunicat în care menționează că, în urma apelului angajaților de la Antena 1, un echipaj a imobilizat agresoarea și a transportat-o la sediu pentru cercetări.

„Astăzi, în jurul orei 17.00, prin apel 112, o persoană din cadrul unui studio de televiziune a sesizat faptul că o femeie, complet dezbrăcată, a spart geamurile unui platou de filmare. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 4, care au imobilizat-o și transportat-o la sediul subunității de poliție. Femeia urmează să fie transportată la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate. Cercetările sunt continuate de Secția 4 Poliție în vederea stabilirii situației de fapt și de drept. Cu privire la persoana în cauză facem următoarele precizări: în data de 19 martie, persoana în cauză a pătruns în sediul aceluiași post de televiziune și a aruncat cu un obiect dur spre prezentatoarea emisiunii, care se afla în transmisie directă.În urma cercetarilor efectuate, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a formulat propunere de internare nevoluntară a persoanei în cauză, dosarul fiind în prezent la Judecătoria Sectorului 1”, se arată în comunicatul Poliției, potrivit spynews.ro.

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter