Iuliana Marciuc şi Adrian Enache s-au logodit

De Erika Chivu, pe

După o relatie tumultuoasă, care durează de peste 15 ani, Adrian Enache şi Iuliana Marciuc s-au logodit printr-o ceremonie simplă, într-o staţiune din Bulgaria.

Adrian Enache şi Iuliana Marciuc s-au logodit

Adrian Enache şi Iuliana Marciuc s-au logodit într-o ceremonie secretă care a avut loc în Bulgaria, la Balcic, chiar în grădina botanică a palatului reginei Maria. Se pare că pretextul a fost nunta unor buni prieteni care au dorit ca Adrian şi Iuliana să le fie naşi, iar pentru asta trebuia ca cei doi să fie uniţi în faţa lui Dumnezeu.

Imediat dupa logodnă, cântăreţul şi partenera lui au devenit naşii prietenilor lor.
Într-un interviu acordat în exclusivitate ziarului Libertatea, Iuliana Marciuc a declarat că logodna în faţa mării a fost o încununare a celor 15 ani de când ea şi Adrian Enache se iubesc.

Prezentatoarea a mai spus că s-a urmat întregul ritual al logodnei, cu lumânări, buchet din trandafiri alb-verzui şi verighete cumparate chiar în drum spre Balcic.

Adrian Enache şi Iuliana Marciuc se iubesc din 1995

 
Deşi abia acum şi-au unit destinele, Adrian Enache şi Iuliana Marciuc se iubesc din 1995, cand s-au văzut prima dată. A fost începutul unei poveşti tumultuoase, presarată cu nenumărate certuri şi despărţiri, o poveste pe care chiar protagoniştii ei o compară cu o telenovelă.

Când s-au cunoscut, atât Adrian cât şi Iuliana erau căsătoriţi, dar asta nu a stat în calea iubirii lor, cei doi aventurându-se într-o relaţie care a rămas clandestină de atunci şi până în 2009.

Iuliana Marciuc nu a divorţat pentru Adrian Enache

 
În 2002, când Iuliana a divorţat de soţul ei, Remus Posea, presa a scris că acest divorţ făcea parte dintr-o înţelegere între ea şi Adrian Enache. Ambii ar fi trebuit să divorţeze, ca să poată fi împreuna, însă el n-a avut curajul să ducă planul la bun sfârşit şi a rămas căsătorit cu soţia sa, Corina.

Totuşi, Iuliana a declarat că nu a existat nicio înţelegere, că divorţul ei nu a avut legătură cu Enache şi că relaţia cu acesta a început tocmai fiindcă ea nu era fericită în căsnicie.

În 2005, când Iuliana Marciuc a rămas însărcinată o ţară întreagă se întreba al cui este copilul. Deşi mulţi erau deja convinşi că Enache este tatăl, cântăreţul a refuzat să recunoască asta în faţa presei.

10 ani de tratamente pentru a avea un copil

 
Însă a făcut singurul gest care conta cu adevărat: şi-a recunoscut băieţelul, dându-i numele său. A rămas în continuare căsătorit cu Corina, de dragul fetiţei sale, dar a făcut tot posibilul să fie alături de băieţel.

Deşi s-a spus că sarcina Iulianei este un tertip folosit de vedetă pentru a-l aduce lângă ea pe Enache, ea a declarat de mai multe ori că David Mihnea a fost un copil dorit, pentru care ea şi Adrian Enache au mers şi la medici, şi la preoţi timp de mai mulţi ani.

Iuliana Marciuc a recunoscut că de 10 ani făcea tratamente pentru a rămâne însărcinată, ea având probleme de fertilitate.

Adrian Enache a divorţat în 2009

În 2009, Adrian Enache a anunţat că în sfârşit divorţează de dragul Iulianei, care este femeia vieţii lui. Numai că, exact în acea perioadă, prezentatoarea TV a fost surprinsă de paparazzi, alături de alt bărbat cu care părea să aibă o relaţie. Presa anunţa o spectaculoasă răsturnare de situaţie, în care Iuliana îl refuză pe Enache, tocmai când el a decis să divorţeze pentru ea.

Dar, ca de fiecare dată, cei doi s-au împăcat. La procesul de divorţ al cântăreţului, martorii au spus că Enache şi soţia lui formau o familie doar în acte, relatia lor fiind ca şi inexistentă.

La sfârşitul anului trecut, Adrian Enache a cumpărat şi un apartament în care să se mute alături de Iuliana şi de baieţelul lor, în apropierea restaurantului pe care îl deţine prezentatorea.

Foto: arhiva Ringier

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter