Actrița Morena Baccarin este însărcinată cu al treilea copil

De Adelina Duinea, pe

Familia actorilor Benjamin McKenzie (42 de ani) și Morena Baccarin (41 de ani) crește! Vineri, 11 decembrie, în timpul talk show-ului The Talk, actrița a anunțat că este însărcinată cu al treilea copil.

Actrița Morena Baccarin este însărcinată cu al treilea copil

Acesta este al doilea copil alături de actualul partener, însă al treilea al actriței. Morena mai are un fiu, Julius Setta Chick, în vârstă de 7 ani, din fostul ei mariaj cu regizorul Austin Chick (49 de ani).

În 2016, Morena a dat naștere primului ei copil cu Benjamin, o fiică, Frances Laiz Setta Schenkkan (4 ani). Datorită restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, Morena și Benjamin au fost în permanență alături de Julius și Frances.

Viitoarea mămică a admis că, deși apreciază acest timp petrecut alături de copiii ei, micuții reacționează acum diferit când ea și actorul își doresc puțin timp în doi. „Timpurile s-au schimbat.

Ceea ce numim timp în doi acum se reduce la o plimbare afară”, a explicat Morena. „I-a făcut pe copii foarte anxioși pentru că suntem cu ei în permanență. Iar când vrem să fim doar noi doi, imediat întreabă: «Unde mergeți?!».”

Actrița a dezvăluit că Benjamin a descoperit o cale prin care să facă tranziția mai ușoară implicându-i pe copii în pregătirea lor pentru seara în doi. Apoi, una dintre moderatoarele emisiunii i-au spus actriței: „Strălucești, apropo. Voiam doar să spun că este foarte luminoasă, radiantă”.

Imediat apoi, actrița s-a ridicat de pe scaun și și-a arătat sarcina. „Cred că acea întâlnire a fost destul de reușită”, a spus mângâindu-și burtica. Ben și Morena s-au cunoscut în anul 2014, pe platourile de filmare ale dramei Gotham.

Imagini găsiți în GALERIA FOTO de mai sus!

În 2016 s-au logodit, iar un an mai târziu s-au căsătorit. Ceremonia a avut loc în Grădinile Botanice Brooklyn din New York.

Foto: Instagram / Captură

Citește și:

Cum se simte Gina Matache, mama Deliei, la două săptămâni de la operația de glandă tiroidă

Ce planuri are Andreea Marin de Crăciun? „E o lună plină de bucurii”

Iulia Vântur a revenit pe platourile de filmare. Ce spune despre relația cu Salman Khan?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter