Zeci de profesori şi studenţi speră ca Negru să-i scape de sărăcie

Dan Negru revine în curând cu un gameshow revoluţionar a cărui miză consistentă, 100.000 de euro, a mobilizat la casting sute de români.
Dintre aceştia, majoritatea sunt profesori sau studenţi care speră ca provocările de cultură generală pe care Negru le va lansa la „Cu banii jos” să le aducă venituri considerabile.
După Te pui cu blondele?, Dan Negru aduce un nou show de cultură generală, un concept revoluţionar pe piaţa show-urilor de gen, atât prin faptul că participanţii „luptă” în cuplu, dar mai ales prin faptul că intră în cursă cu <>.
Astfel, pe masa de concurs se va afla marele premiu, 100.000 de euro, sumă la care aspiră numeroşi români.
Nu e însă un lucru simplu să îţi pui cultura generală la încercare, dar cei mai curajoşi par să fie profesorii şi studenţii care s-au prezentat în număr foarte mare la castingul organizat pentru emisiunea ce va începe în această toamnă la Antena 1.
Pe lângă premiul de 100.000 de euro, românii au mai avut un motiv serios pentru care să se înscrie la preselecţii, iar cei care nu au facut-o, au un motiv foarte bun să urmărească show-ul lui Dan Negru.

Filmările au loc exclusiv în Turcia, într-unul dintre cele mai spectaculoase studiouri de televiziune. Astfel, atât Dan Negru. cât şi echipa şi concurenţii vor călători la Istanbul. Printre aceştia din urmă se vor număra şi vedete cu greutate din showbizul românesc.
Foto: PR
 
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter