Virgil Musta, despre explozia numărului infectari cu SARS-CoV-2: „Vom ajunge în situația Italiei în două săptămâni”

De Unica.ro, pe

Din cauza înmulțirii numărului de cazuri de COVID-19, sistemul medical din România riscă să fie depășit și să nu mai poată face față situației pandemice.

Medicul timișorean Virgil Musta trage un semnal de alarmă în acest sens și spune că majoritatea secțiilor de Terapie Intensivă sunt pline sau chiar la capacitate depășită.

„Trendul este ascendent de mai bine de două săptămâni. Acest lucru ne îngrjorează pentru că în această situație foarte curând sistemul medical va fi copleșit de numărul de cazuri și, dacă pentru pacienții asimptomatici sau cu forme ușoare există varianta de a-i izola la domiciliu sau în centre de izolare, pentru cei grav și critici, Terapia Intensivă nu poate fi făcută decât în secții specializate de Terapie intensivă. Sunt zone în care capacitatea secțiilor de Terapie Intensivă este deja plină sau depășită. Aici este foarte important să avem mare grijă, iar modul de evoluție a bolii nu avem cum să-l prevedem înainte”, a spus medicul, potrivit digi24.

Citește și: Epidemia de COVID-19 din România: Bilanțul oficial al persoanelor decedate

Virgil Musta îndeamnă populația să respecte în continuare măsurile de siguranță împotriva infectării cu SARS-CoV-2.

„Dacă nu înțelegem, va fi foarte grav, pentru că ceea ce se întâmplă acum vom vedea peste 2 săptămâni. S-ar putea ca în două săptămâni numărul de cazuri să explodeze și mai mult și atunci nu mai avem ce face. Vom ajunge în situația Italiei sau Franței și, ați văzut, acolo au fost drame ale întregii societăți”, a adăgat el.

În ultimele 24 de ore, în România, au fost 413 cazuri noi de infecție cu coronavirus, din 6.655 de teste efectuate.

Citește gratuit ediția de iulie a revistei Unica. O găsești AICI

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 17 decese – 12 bărbați și 5 femei -, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Brăila, Brașov, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Galați, Mehedinți, București, Mureș, Olt, Prahova și Sibiu. Dintre acestea, două decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, două decese la categoria de vârstă 50-59 ani, șase decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și două decese la  persoane de peste 80 de ani. 16 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru un deces nu au fost raportate comorbidități.

sursa foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter