Sexy Kennedy : Află ce actor îl va interpreta pe regretatul preşedinte american, în filmul „The Butler”

Matthew McConaughey îl va interpreta pe John F. Kennedy, în filmul „The Butler”, bazat pe poveastea reală a lui Eugene Allen, un valet de culoare care a lucrat la Casa Albă pentru opt preşedinţi americani.
McConaughey se alătură unei întregi suite de vedete care vor interpeta personaje celebre din istoria Casei Albe, în filmul lui Lee Daniels, a cărui producţie va începe în luna iulie, potrivit Mediafax.
Printre acestea, se numără Minka Kelly, care o va interpreta pe Jackie Kennedy, Alan Rickman – în rolul fostului preşedinte american Ronald Reagan, Jane Fonda – în rolul primei doamne Nancy Reagan, John Cusack – care are rolul lui Richard Nixon – şi Oprah Winfrey, care va avea o apariţie episodică în rolul soţiei lui Eugene Allen.
Personajul principal va fi jucat de Forest Whitaker, laureat al premiului Oscar.
Numele lui Liam Neeson a fost vehiculat pentru rolul Lyndon B. Johnson, iar Nicole Kidman va juca de aemenea în această peliculă biografică, după ce a mai colaborat cu regizorul Lee Daniels pentru „The Paperboy”, care a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Cannes.
Filmul „The Butler” are la bază un articol publicat în ziarul Washington Post, despre Eugene Allen. Acesta şi-a început cariera în 1952, într-o perioadă în care legile segregaţioniste erau încă vigoare în Statele Unite. A lucrat mai întâi în bucătărie, dar a ajuns în cele din urmă să fie valetul principal pentru opt preşedinţi americani.
Foto: Nothfoto
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter