Roman Abramovici și alți delegați ucraineni au avut simptome de otrăvire. Ce au consumat la negocierea de pace de la Kiev

Oligarhul rus Roman Abramovici (55 de ani) și alți câțiva delegați ucraineni care au participat la negocierile cu Rusia ar fi fost vizați de o tentativă de otrăvire, notează The Wall Street Journal. Informațiile au fost confirmate și de o anchetă a grupului de jurnalism de investigații Bllingcat.

La începutul lunii martie, miliardarul rus a avut mai multe deplasări între Rusia și Ucraina, implicându-se într-o mediere a conflictului dintre cele două țări. Abramovici și alți delegați ucraineni, printre care se numără și parlamentarul tătar din Crimeea, Rustem Umerov, ar fi avut simptome de otrăvire după întâlnirea de la Kiev, din noaptea de 3 spre 4 martie. Presupusa tentativă de otrăvire ar fi fost pusă pe seama unor lideri din tabăra rusă care vor sabotarea negocierilor de pace.

„Bellingcat poate confirma că trei membri ai delegației care a participat la negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia în noaptea de 3 spre 4 martie 2022 au prezentat simptome compatibile cu otrăvirea cu arme chimice. Una dintre victime a fost antreprenorul rus Roman Abramovici”, a transmis, pe Twitter, grupul de investigații.

Simptomele pe care Abramovici și cel puțin doi delegați ucraineni le-au avut au fost înroșirea ochilor, lăcrimare constantă, dureri la nivelul globilor oculari și exfolierea pielii de pe față și mâini, notează sursele precizate mai sus. Mai mult, în presa străină se spune chiar că Abramovici și-ar fi pierdut vederea pentru câteva ore.

Citeşte şi: Reacția emoționantă a unui ucrainean când a întâlnit un român care își repara mașina

Citeşte şi: Irina Rimes, mesaj emoționant despre război: „În primele zile nu puteam gândi”

Citeşte şi: Reacția unei ucrainence a cărei casă a fost ocupată de soldații ruși

Citeşte şi: Ce au găsit pompierii din Harkov printre dărâmături: „A fost scos din apartamentul în flăcări”

Potrivit BBC, purtătorul de cuvând al miliardarului rus a confirmat simptomele presupusei otrăviri acuzate de acesta. Cei trei bărbați cărora le-a fost rău consumaseră doar ciocolată și apă. Un al patru membru al delegației ucrainene care a consumat și el aceleași produse nu a avut simptome, mai precizează Bellingcat.

La negocierile respective a participat și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, dar el nu a fost afectat. Purtătorul de cuvânt al liderului de la Kiev a confirmat că nu are informații despre suspiciunea de otrăvire.

Experții în sănătate spun că simptomele ar fi putut fi ptovocate de porfirină, organofosfați sau substanțe biciclice.

În presă se mai amintește și despre un alt membru al delegației care a participat la negocierile respective, Denis Kireev, care a fost ucis prin împușcare pe 5 martie, la două zile după incidentul cu Abramovici.

Foto – Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter