Papa Francisc, decizie istorică pentru Biserica catolică. Suveranul pontif le acordă mai multe drepturi femeilor

Ultimul update Joi, 27 aprilie 2023, 14:40

Papa Francisc a luat o decizie istorică pentru Biserica Catolică. Suveranul Pontif le va da femeilor, din 2024, dreptul de a vota la o viitoare întâlnire a episcopilor, întrucât își dorește să aibă egalitate de gen.

Hotărârea a fost luată de papă în data de 26 aprilie, însă el a afirmat încă din momentul în care a ajuns capul Bisericii catolice, că intenționează să le permită femeilor să aibă mai multă deschidere în această biserică.

Papa Francisc, decizie istorică pentru Biserica catolică

La un deceniu de când a devenit suveran pontif, Papa Francisc a reușit să facă un pas enorm pentru a se ajunge la această egalitate de gen pe care și-o dorește.

Contrinuiția femeilor nu ar trebui să se limiteze „la fetele de altar sau la președintele unei organizații de caritate”, spunea Papa în anul 2013, în timpul unei conferințe de presă.

„Trebuie să fie mai multe”, a precizat el.

Citește și: Apelul unui comandant din Ucraina către Papa Francisc: „Aduceți adevărul în lume, evacuați oamenii și salvați-le viețile din mâinile lui Satana”

Papa Francisc a aprobat mai multe schimbări care vor permite femeilor, pentru prima dată în istoria bisericii catolice, să voteze la o întâlnire majoră a episcopilor. Mai mult, suveranul pontif plănuiește includerea femeilor și bărbaților în vot, în proporție de 50-50.

Citește și: Papa Francisc: „Pentru mine, al Treilea Război Mondial a fost declarat”

În urmă cu ceva timp, Papa Francisc a afirmat că această întâlnire este un organism deliberativ central care îl ajută să determine viitorul bisericii. Următoarea adunare va avea loc anul viitor, în luna octombrie și se va concentra pe o mai bună implicare a creștinilor în cadrul bisericii, rolul femeii și gestionarea relațiilor cu comunitatea LGBTQ.

„Este o schimbare importantă”, a precizat cardinalul Jean-Claude Hollerich, unul dintre organizatorii importanți al sinodului, citat de BBC.

„Nu este o revoliuție”, a subliniat acesta.

„Este o dezvoltare incredibilă în istoria bisericii și ceva pe care sărbătorim ca o ruptură semnificativă în tavanmul cu vitralii”, a spus și Kate McElwee, director executiv al Conferinței de Hirotonire a Femeilor.

Aceasta este de părere că este foarte încurajator „să vedem o tendință în creștere spre paritatea de gen în sala sinodului”.

Citește și: Monica Anghel l-a întâlnit pe Papa Francisc: „În viață sunt momente unice, de poveste”

Biserica Catolică a fost dominată timp de mai multe secole de bărbați, astfel că această decizie luată de Papa Francisc este un pas important pentru femeile din biserica catolică.

Ce este sinodul

Încă de la cel de al doilea Consiliu al Vaticanului, reuniunile din anii 1960 care au modernizat biserica, papii i-au convocat pe episcopii lumii la Roma pentru câteva săptămâni pentru a dezbate anumite subiecte.

Citește și: Româncă în lacrimi față în față cu Papa Francisc – care este povestea impresionantă din spatele imaginii

La sfârșitul ședințelor, episcopii votează propuneri specifice și le transmit papei, c are apoi elaborează un document ținând cont de punctele lor de vedere.

Până acum, singurii care votau erau bărbații.

Dar în cadrul noilor schimbări, cinci măicuțe se vor alătura celor cinci preoți ca reprezentanți de drept de vot pentru ordinele religioase.

Vaticanul a publicat miercuri modificările pe care le-a aprobat, care subliniază viziunea sa pentru credincioșii laici care își asumă un rol mai mare în treburile bisericești, ce au fost lăsate de mult timp în seama clericilor, episcopilor și cardinalilor.

Sursă foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter