Fotografie rară! În ce ipostază s-a pozat Adrian Mutu cu cele două fiice ale sale

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Vineri, 05 ianuarie 2018, 11:38
Chiar dacă este căsătorit cu o altă femeie, Sandra Bachici, care l-a făcut tătic pentru a patra oară, Adrian Mutu nu-și neglijează copiii pe care îi are din celelalte două căsătorii și ca dovadă stau fotografiile pe care acesta le postează pe rețelele de socializare.

Adrian Mutu a postat aseară pe contul său de Instagram o fotografie de senzație în care acesta apare alături de cele două fete ale sale, Adriana Lea (11 ani) și Maya Vega (9 ani). Imaginea a făcut senzație în mediul online și a primit câteva mii de aprecieri în doar câteva ore. Impactul a fost cu atât mai mare cu cât fotbalistul și micuțele sale au făcut un selfie în care transmiteau…pupici.

Adrian Mutu, Adriana Lea și Maya Vega

Adrian Mutu alături de fetițele sale, Adriana și Maya

Aflat in Republica Dominicană pentru a sărbători Revelionul, dar și ziua de naștere a actualei soții, Adrian Mutu a profitat de ocazie pentru a-și petrece o parte din timp alături de cele două fetițe ale sale, care se află în custodia mamei, Consuelo Matos, originară chiar din Republica Dominicană.

Adrian Mutu mai are un băiat din prima căsătorie, cu Alexandra Dinu, pe Mario, în vârstă de 15 ani, iar anul trecut a devenit tată pentru a patra oară, în aprilie, atunci când Sandra, în vârstă de 24 de ani, a adus pe lume un băiețel pe care l-au botezat Tiago Adrian Mutu.

Adrian Mutu, Sandra si Tiago

Adrian Mutu, Sandra și băiețelul lor, Tiago

Dacă pe 1 ianuarie Sandra a împlinit 24 de ani, ei bine, peste doar trei zile, pe 8 ianuarie, cel supranumit Briliantul fotbalului va împlini vârsta de 39 de ani. La mulți ani!

Adrian Mutu si Mario Mutu

Adrian Mutu alături de fiul său cel mare, Mario

Citește și – Imagini de la botezul lui Tiago, și nunta lui Adrian Mutu cu Sandra

Citește și – Fiul Alexandrei Dinu şi al lui Adrian Mutu, Mario, a suferit a doua operaţie la inimă

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter