Exclusiv. Ingredientul nelipsit din dieta Dianei Bart. Chiar dacă alăptează, tot îl consumă

De Mădălina Manole, pe
La doar cinci luni de când a devenit mămică, Diana Bart se află într-o formă fizică de invidiat. Surprinsă la un eveniment monden, prezentatoarea TV a dezvăluit care sunt secretele siluetei sale, dar şi care este ingredientul nelipsit din meniul zilnic.

Diana Bart a avut întotdeauna o siluetă trasă prin inel şi, deşi recunoaşte că în mare parte este datorită genei bune, există totuşi câteva reguli pe care aceasta le respectă cu stricteţe şi datorită cărora cele 13 kg pe care le acumulase în timpul sarcinii s-au dizolvat ca prin minune după naştere: “Am făcut sport în timpul sarcinii şi asta m-a ajutat şi ulterior. Acum cea mică mă solicită foarte mult și fără să vreau ard calorii. Nu am ţinut niciodată o dietă, însă întotdeauna am mâncat sănătos şi echilibrat. Am trei mese principale pe zi şi mănânc atât felul întâi, cât şi felul doi. Prefer să-mi gătesc singură mâncarea şi prepar foarte multe ciorbe pentru că sunt sănătoase şi nu îngraşă. Sunt adepta lactatelor, nu consum niciodată mezeluri, însă mănânc muşchi de porc pe care-l cumpăr doar de la piaţă, de la ţărani.” – a dezvăluit Diana Bart.

Şi, totuşi, există un ingredient care nu lipseşte niciodată din frigiderul Dianei și pe care-l consumă în continuare, chiar dacă este însărcinată: “Nu-mi lipseşte berea. Beau un pahar în fiecare zi pentru că este sănătoasă, are puţine calorii şi mă ajută la lactatie, însă, în această perioadă, beau bere fără alcool.” – a declarat Diana, în exclusivitate, pentru Unica.

Citeşte şi – Competiție culinară între Ellie White, Diana Bart şi Nicoleta Munteanu

Citeşte şi – Diana Bart, în culmea fericirii

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter