După moartea lui Robin Williams, rata sinuciderilor din SUA a crescut

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Vineri, 09 februarie 2018, 11:07
Robin Williams s-a sinucis în august 2014, la vârsta de 63 de ani, iar după moartea actorului rata sinuciderilor în Statele Unite ale Americii a crescut cu aproximativ 10%.

Conform unui studiu publicat în această săptămână în revista ştiinţifică PLOS One, din august până în decembrie 2014 au fost înregistrate 18.690 de cazuri de sinucidere, cu 9,85% mai multe decât numărul estimat pentru perioada investigată, scrie Reuters. Creșterile au fost mai mari în rândul bărbaților, majoritatea persoanelor alegând să-și ia viața în mod similar cu Robin Williams. Astfel rata sinuciderilor a crescut cu 12,9% în rândul bărbaţilor cu vârste cuprinse între 30 şi 44 de ani, iar numărul deceselor prin sufocare a crescut cu 32%.

Ne amintim că Robin Williams a murit sufocat prin spânzurre în locuinţa lui din nordul Californiei, iar în urma autopsiei s-a aflat că marele actor suferea de demenţă cu corpi Lewy, o afectțiune care cauzează un declin progresiv al abilităţilor mentale.

Cu toate că studiul nu a relevat o legătură exactă între moartea actorului Robin Williams și creșterea ratei sinuciderilor, cecetătorii afirmă că există o legătură clară. Aceștia susțin că mediatizarea excesivă a cazului a favorizat trecerea de la gândurile sumbre de suicid la acțiunea în sine, în cazul persoanelor care prezentau risc mare de sinucidere.

Citește și – Răzvan Fodor suferă de depresie și anxietate de 6 luni

Citește și – O știi din telenovele, dar azi e alt om. Și-a schimbat religia, numele și înfățișarea

Sursă foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter