11 ani fără Mălina Olinescu. Iubirile controversate care au eclipsat cariera artistei

De Ovidiu Cojocaru, pe Ultimul update Miercuri, 21 decembrie 2022, 17:00

Se împlinesc 11 ani de la moartea uneia dintre cele mai apreciate artiste de muzică pop din România. Mălina Olinescu s-a stins din viață, după ce s-a aruncat de la etajul 6 al blocului în care locuia.

Cântăreața și-a pus capăt zilelor pe 12 decembrie 2011, la vârsta de 37 de ani. Unele voci susțineau la vremea respectivă că despărțirea de iubitul ei, Sebastian Truță, ar fi fost motivul pentru care artista ar fi decis să își încheie socotelile cu viața.

11 ani de la sinuciderea Mălinei Olinescu

La vremea respecitvă, artista a fost găsită pe asfaltul din fața blocului, într-o baltă de sânge. Medicii veniți să o salveze nu au mai putut face, din păcate, nimic. Deși șocul morții Mălinei Olinescu a fost unul răsunător, unii dintre artiști spuneau că se așteptau mai mult sau mai puțin ca acest lucru să se întâmple.

În 2007, imediat după divorțul de primul soț, Mălina ar mai fi încercat să se sinucidă. Adeseori spunea că vrea să își pună capăt zilelor. Deși starea ei de nefericire era una evidentă, nimeni nu a luat în seamă vorbele artistei.

Procurorii au stabilit, în urma anchetei, că Mălina era singură în momentul producerii tragediei. Aceştia au găsit uşa încuiată pe interior. Legiștii au efectuat autopsia și potrivit primelor date, doctorii au stabilit că artista a murit din cauza unui traumatism cranio-cerebral.

Procurorii au găsit în apartamentul cântăreței mai multe sticle de băutură şi medicamente, dar rezultatele parţiale ale legiştilor nu au stabilit dacă aceasta era sub influenţa unor substanţe, scrie Adevărul.

Cariera strălucitoare a Mălinei Olinescu a început la 5 ani

Cariera Mălinei Olinescu a început încă din copilărie. La vârsta de cinci ani, a început să cânte în corul școlii, iar după finalizarea liceului a început să cânte în mai multe cluburi din Capitală. În 1996 și-a făcut pariția la „Școala vedetelor” unde a fost colegă cu mai multe nume cunoscute precum Călin Goia de la Voltaj, Adrian Despot șiCălin Geambașu, cel care a și rămas prieten foarte bun cu artista.

În următorul an, Mălina a câștigat premiul I la Festivalul Mamaia, cu melodia „Mi-e dor de tine”, compusă de Adrian Romcescu. Apoi a obținut în vară trofeul Cerbul de Aur.

În 1998, Adrian Romcescu pregătește pentru Mălina Olinescu o altă piesă, „Eu cred”, cu care artista a reprezentat România la Eurovisionul organizat în Marea Britanie.

În ultimii ani din viață, activitatea sa a constat, în principal, din concertele pe care le susţinea alături de Călin Geambaşu, inclusiv la show-ul „Dansez pentru tine”.

Lucrurile mai puțin cunoscute din viața artistei pop

Potrivit unui zvon care a circulat în anii ’80, readus în prim-plan după moartea artistei şi preluat de mai multe mijloace media imediat după moartea ei, Mălina Olinescu şi Călin Geambaşu ar fi fost fraţi vitregi, nu doar foarte buni prieteni. Zvonul a fost însă infirmat de apropiaţi ai familiei Olinescu, mai scrie sursa citată.

Citește și: Ce spune Călin Geambașu despre posibilitatea ca Mălina Olinescu să-i fi fost soră

Moartea Mălinei Olinescu a reprezentat pentru mama sa, Doina Spătaru, o lovitură cu atât mai dureroasă cu cât fostul ei soț, actorul Boris Olinescu, unul dintre cei mai apreciaţi artişti ai anilor ’60, a murit după ce a căzut și el de la etaj. Unele voci spun că ar fi fost etajul 6, alții vorbesc despre 10.

Tragedia de atunci s-a petrecut tot în Bucureşti, în anul 1981, la puţin timp după ce Boris divorţase de Doina Spătaru. Unii artişti din breaslă şi prieteni de familie susţin că a fost vorba de o sinucidere, alţii merg pe varianta accidentului sau chiar a unei crime.

Tinerețea și marile iubiri ale Mălinei Olinescu

Mălina Olinescu s-a născut pe data de 29 ianuarie 1974, la București. A absolvit Liceul de Filologie „Iulia Hașdeu”. Provenea dintr-o famile de artiști, mama, Doina Spătaru, cântăreață consacrată era rudă cu Dan Spătaru. Tatăl, Boris Olinescu, a fost un actor apreciat în anii 1960.

Adrian Pintea si Mălina Olinescu au înregistrat piesa “Iubirea noastră” în 1997. Ulterior, cei doi au apărut împreuna pe scenă, intr-un spectacol care a avut loc la Timișoara. Presa a speculat că între cei doi s-ar fi înfiripat o idilă, iar artista a explicat ce s-a intamplat.

“ Mie, cand am auzit ca voi canta cu el, nici nu mi-a venit sa cred. M-am simțit cu atât mai onorată, cu cât eu eram, atunci, mai putin cunoscută, iar el, cum se știe, o somitate. Ne-am intalnit la inregistrarea din Radio si, apoi, direct, in spectacolul de la Timisoara, unde s-a filmat videoclipul. Știu că s-au creat multe zvonuri, dar… ne-am întâlnit doar de două ori. Nu-l cunosc foarte bine pe artist. L-am apreciat pentru gestul lui frumos de a accepta colaborarea – n-a avut nici un interes propriu-zis, a făcut-o de placere.

Ultima despărțire a împins-o pe cântăreață spre moarte

Pe atunci era insurat, iar eu aveam prieten, si pot sa afirm public ca n-a fost nimic vinovat intre noi, desi in clip asa pare; in fond, am jucat niste roluri. Eu il privesc ca pe un domn respectabil, sunt o femeie mai linistita, mai cuminte, n-am fantezii de genul acesta, iar genul meu de barbat este altul”, a mărturisit la vremea respectivă Mălina Olinescu, potrivit wowbiz.ro.

În anul 2000, Mălina Olinescu s-a căsătorit cu Dan Stesco, clăparul trupei Compact. Artista era convinsă că și-a găsit marea iubire și era extrem de fericită. 7 ani mai târziu, artistul a depus actele de divorț. El mărturisea la acea vreme că mariajul lor s-a rupt din cauza artistei. „Sotia mea doreste sa ia singura toate deciziile importante si are o atitudine intoleranta!”, mărturisea el, potrivit opiniatimisoarei.ro

Ulterior, Mălina Olinescu și-a refăcut viața cu un alt bărbat. Despărțirea de Sebastian Truță, cel alături de care artista părea că și-ar fi găsit dragostea, avea să fie însă motivul principal care a împins-o pe cântăreață să își pună capăt zilelor.

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter