Chris Mayer l-a transformat radical pe Dragoș Chircu! Iată-i la prima colaborare!

Chris Mayer a reușit să îl transforme radical pe Dragos Chircu, finalistul de la “Vocea Romaniei”, odată cu noul single, “Without you” pe care îl lansează azi împreună.
După colaborarea de succes cu Connect-R pentru “Still” și “4 the love of music”, Chris Mayer ne surprinde cu o combinație de rock și dance, alături de una din cele mai bune voci masculine ale momentului, Dragoș Chircu.
Acesta a avut în ultimul an colaborări cu nume sonore ale muzicii românești. printre care Loredana și Vali Bărbulescu.
Piesa “Without you” este compusă de Chris Mayer, Adi Cristescu și Dragoș Chircu, în timp ce textul îi aparține în întregime lui Dragos.
“Lucrurile bune nu se întâmplă întotdeauna când vrei, ci când trebuie. Așa este și colaborarea noastră care are la bază pasiunea pentru muzică. Amândoi suntem perfecționiști și ne dorim foarte mult ca produsul finit să fie de calitate”, a declarat Dragoș.
Cei doi plănuiesc de multă vreme o colaborare, însă nu au putut să o realizeze până acum din pricina proiectelor în care amândoi erau implicați: Chris lucra cu J.Yolo la “Back to life”, iar Dragos era implicat în concursul “Vocea României”.
“Îl cunosc pe Dragoș de când a câștigat concursul Mamaia! Mi-a plăcut întotdeauna vocea lui și de mult vorbim despre o colaborare, dar din cauza programelor diferite nu am reușit să o concretizăm până acum. Cred că ieșit ceva foarte frumos care sper că va fi și pe placul publicului!”,  spune Chris Mayer.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter