A intrat la închisoare la 15 ani și a ieșit la 83 de ani. La eliberare, bărbatul a avut un șoc

De Unica.ro, pe
Joe Ligon a stat în închisoare aproape șapte decenii. A fost condamnat și încarcerat pe viață la vârsta de 15 ani, însă acum a fost eliberat condiționat. Revenirea în lume a fost șocantă pentru bărbatul de 83 de ani. 

Joe Ligon a fost încarcerat în 1953, la vârsta de 15 ani, în urma unui jaf din Philadelphia, care s-a soldat cu doi morţi şi şase răniţi. Acesta a recunoscut faptul că a participat la atac, împreună cu alți patru băieți, și că a înjunghiat cel puțin o persoană, însă a pledat nevinovat pentru crimă.

Citește și: Un bărbat care a stat 25 de ani în închisoare a fost eliberat după ce s-a dovedit că a primit o sentință la moarte greșită

A fost condamnat la închisoare pe viață și a stat 68 de ani în spatele gratiilor. Pedeapsa lui este considerată cea mai lungă ispășită de un minor în Statele Unite ale Amercii, potrivit Digi24.

După aproape șapte decenii, lumea de dincolo de gratiile închisorii s-a schimbat aproape complet, iar la eliberare Ligon a avut un șoc. Pentru că adaptarea nu este deloc una ușoară, acesta este ajutat să se reintegreze. Printre cei care i-au sărit în ajutor este și John Pace, un fost deținut, care a fost eliberat după 31 de ani de închisoare.

„Stai într-o închisoare, unde nu ai parte de multe interacțiuni umane. Nu ai voie să ai contact cu oameni. Și apoi ești eliberat… și te gândești că poți să faci ce vrei, că ai libertate. Dar ce faci cu ea?”, a spus John Pace.

Ligon beneficiază de sprijinul unei organizații, care îl ajută să se reintegreze și să se obișnuiască cu noua societate. În prezent trăiește cu o familie care îl ajută în acest demers.

Citește și: A stat 18 ani în închisoare, deși era nevinovat. Reacția mamei sale când a fost eliberat

„Aștept cu plăcere să întorc ajutorul oamenilor care mă ajută, întâlnindu-mă cu o parte din generația tânără, cu o parte din generația mai veche și cu unii dintre reporteri… să împărtășesc o parte din povestea mea”, a declarat Joe Ligon, potrivit CNN.

Sursă foto: Shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter