Studiu: tinerii din România sunt mai obosiți și mai nesiguri în pandemie

De Unica.ro, pe

La peste un an de la începutul pandemiei de COVID-19 în România, tinerii se confruntă cu fluctuații emoționale, după cum arată cel mai recent studiu Insights PulseZ.

Cercetarea a fost realizată pe un eșantion de 1.200 de tineri și s-a concentrat pe surprinderea stărilor comportamentelor, intereselor și dorințelor tinerilor din România ale membrilor din generația Z (adică tinerii născuți după 1995, cunoscuți și ca nativii digitali) în ultimele luni ale anului 2021.

„Prin acest studiu ne-am propus să analizăm comportamentele și stările tinerilor din România, interesele și motivațiile lor, în acest context pandemic, comparativ cu ceea ce a însemnat 2020 pentru ei, astfel încât să le putem înțelege deciziile de acțiune și consum, planurile de dezvoltare, precum și percepția asupra lumii de astăzi și a noii realități”, a explicat Alin Claudiu Apostu, coordonator al studiului Insights și Project Manager în cadrul programelor naționale „Insights” și „Vreau să fiu Antreprenor”, citat de Libertatea.

Spre deosebire de anul 2020, tinerii din generația Z din România au spus că se simt mai obosiți (50% dintre ei au spus acest lucru în 2021, spre deosebire de 43% în 2020), că se confruntă cu stări emoționale fluctuante (49% în 2021 versus 37% în 2020) și că resimt tensiuni din sfera personală și profesională (32% în 2021 versus 26% în 2020).

Citește și: Predicții pesimiste: valul patru al pandemiei se va lăsa cu multe spitalizări și decese

Citește și: Eradicarea variolei ar fi fost imposibilă în era social media, potrivit lui Anthony Fauci

Citește și: Starea de alertă a fost prelungită cu încă 30 de zile – ce măsuri rămân în vigoare

Citește și: Țara în care antivacciniștii refuză să primească sânge de la persoanele vaccinate anti-COVID-19, de teamă să nu se „otrăvească”

În ceea ce privește lipsurile menționate de reprezentanții generației Z, cele mai des menționate au fost reusursele financiare (77% în 2021 versus 59% în 2020), o distanță considerabilă de lipsă de consiliere în carieră (59% în 2021 versus 47% în 2020), problema birocrației și lipsa digitalizării (55% în 2021 versus 32% în 2020), lipsa susținerii morale din partea apropiaților (50% în 2021 versus 34% în 2020) și lipsa accesului la programe de învățare non-formală (48% în 2021 versus 37% în 2020).

Planurile profesionale ale tinerilor merită și ele să fie menționate. Mai exact, 1 din 3 respondenți ai generației Z spun că vor să se angajeze în România, iar 21% dintre ei vor să își continue studiile în România. Totodată, numai 12% din participanți spun că vor să lucreze în străinătate, și tot atâția spun că intenționează să își deschidă o afacere.

Studiul arată și cât de mult timp petrec tinerii în fața ecranelor. Mai exact, cei mai mulți dintre respondenți (un procent de 43%) au explicat că petrec între 4 și 8 ore în fața ecranelor, iar o treime (28%) petrec între 8 și 12 ore. Cei mai mulți (33%) preferă să petreacă timp pe Instagram, urmați fiind de cei care preferă Facebook (22%), YouTube (17%), WhatsApp (13%) și TikTok (12%).

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter