Răspuns la proteste: zeci de oameni din Arad au mulțumit cadrelor medicale

De Unica.ro, pe
Zeci de oameni din Arad au răspuns la protestele AUR, organizate împotriva restricțiilor și cadrelor medicale. Ei au mers cu buchete de flori în fața secției de COVID-19 a Spitalului Județean Arad.

Persoanele și-au arătat recunoștința față de cadrele medicale și le-au încurajat pe acestea din urmă, după ce au fost huiduite de protestatarii AUR printr-un gest cu adevărat impresionant. În ultimele zile, în Arad au fost mai multe astfel de proteste, participanții alegând să se oprească și în fața Spitalului Județean, să scandeze împotriva cadrelor medicale care luptă să salveze viețile pacienților cu COVID-19.

Un grup din arădeni au dus, așadar, buchete și ghivece cu flori pentru cadrele medicale care lucrează la cel mai mare spital COVID-19 din județul Arad, care se află în cartierul Grădiște, potrivit Digi24. Gestul a fost un semn de recunoștință pentru contribuția cadrelor medicale la combaterea pandemiei, ca o replică la protestele AUR.

Arădenii au ajuns în fața spitalului după ora 19:00, unde i-au luat prin surprindere pe cei din personalul medical, care au privit de la ferestre cum oamenii așază flori în fața unității medicale. Ulterior, inițiatorii acestui gest au aplaudat minute în șir.

Citește și: Florin Cîțu, despre protestele din ultimele zile: „Pandemia nu se oprește prin proteste”

Citește și: Vlad Voiculescu, despre cei care au protestat în curtea spitalelor: „Nici în războaie nu se atinge nimeni de medici”

Citește și: Cât durează noile restricții, potrivit lui Florin Cîțu: „Trebuie să avem răbdare în martie și aprilie”

Citește și: Guvernul nu relaxează măsurile anti-COVID-19: „Modificarea restricțiilor depinde de reducerea ratei de infectare”

„Am venit să ne arătăm recunoştinţa faţă de medici pentru toată munca pe care o fac de un an de zile, să ne salveze bolnavii”, a povestit o arădeancă, citată de Agerpres. „Le transmitem că nu putem să fim de acord cu injuriile care se aud prin pieţe”.

O altă femeie a declarat: „Am văzut că în ţară au fost manifestaţii, au mers la spitale şi au scandat împotriva medicilor. Cred că nu merită acest tratament după un an de luptă cu pandemia. Acest gest e puţin, dar poate înseamnă ceva pentru cadrele medicale”.

Ulterior, câteva cadre medicale au ieșit din spital îmbrăcate în echipamente de protecție și au aplaudat inițiativa oamenilor.

Foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter