Faiăr Silviu, cel mai popular streamer de Twitch din România, a strâns donații de 20.000 de euro pentru refugiații din Ucraina în 4 ore

De Unica.ro, pe

Faiăr Silviu, alături de comunitatea sa, a reușit să strângă donații de 20.000E într-un stream caritabil live, pe Twitch.

Suma a fost atinsă în mai puțin 4 ore și a mers în sprijinul Centrului de Urgențe Sociale al FONSS (Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale). În timpul live-ului s-a alăturat și Mihaela Munteanu – coordonator al Centrului de Urgențe Sociale, care a povestit comunității despre cum vor fi folosite donațiile.

„Banii strânși vor fi folosiți pentru ajutarea refugiaților din Ucraina, în special pentru achiziționarea de dușuri mobile, oferirea de servicii sociale adecvate pentru aceștia, realizarea unor pachete de primă necesitate pentru cei care vin fără bagaje, amenajarea unor puncte de spălat îmbrăcăminte și a unor spații de joacă și activități de socializare,” a arătat FONSS pe contul lor de Instagram.

Silviu Istrate, cunoscut în mediul online sub numele de @faiarsilviu, este cel care a popularizat rețeaua Twitch ca fiind potrivită și pentru alt tip de content în afară de gaming și, împreună cu #teamprieteni, domină constant topurile Twitch România. În prezent, el este cel mai popular streamer de pe platforma Twitch în România.

Citește și: Povestea Elenei Osipova, protestatara de 78 de ani arestată la manifestați anti-război din Sankt Petersburg

Citește și: Un canadian și-a lăsat cei trei copii la Toronto pentru a lupta în Ucraina: „Nu sunt ucrainean. Sunt om.”

Citește și: Mesajul lui Aleksei Navalnîi pentru ruși: Ca să oprim războiul trebuie să umplem noi închisorile. Ieșiți în stradă!

Citește și: Așa arată propaganda rusă: „Ucraina își bombardează proprii locuitori și minte Occidentul”

Twitch este o platformă de livestreaming lansată în 2011, unde milioane de oameni intră în fiecare zi pentru a-și urmări creatorii de conținut preferați. Twitch creează și unește comunități în jurul unor interese comune, din mai multe domenii, printre care: gaming, entertainment, sport, food, evenimente și a devenit din ce în ce mai relevantă și pentru audiența din România. Doar în anul anterior stream-ul lui Silviu a fost vizionat de peste jumătate de milion de vizitatori unici.

Într-un an si puțin, de când a pornit stream-ul pe Twitch, Silviu a explodat în social media. Conținutul său a însumat un total de peste 29 milioane de vizualizări acumulate în Twitch (5.830.000), Youtube (21.316.000), TikTok (2.200.000) și Instagram.

Faiăr este unul dintre cei mai iubiți streameri de pe Twitch-ul românesc. Fost publicitar, pasionat de cultura internetului, acesta comentează cu mult umor și sarcasm tot ceea ce ajunge pe radarul său. Silviu abordează inclusiv probleme sociale actuale precum rasismul, misoginismul sau drepturile comunității LGBTQ.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter