O nouă variantă de coronavirus, descoperită în Columbia – ce știm despre varianta Mu

De Unica.ro, pe

Organizația Mondială a Sănătății monitorizează o nouă variantă de coronavirus, denumită Mu, identificată în Columbia în luna ianuarie.

Informațiile vin de la agenția ONU pentru sănătate, citată de AFP. Numele științific al variantei Mu este B.1.621 a fost clasificată drept „variantă de monitorizat” de către experții OMS. Această variantă prezintă mutații care ar putea prezenta un risc de rezistență la vaccin, fiind însă nevoie de mai multe studii pentru a stabili cu claritate caracteristicile sale.

Mutațiile sunt procese firești pentru virusuri. Majoritatea mutațiilor au însu un efect redus sau inexistent asupra proprietăților virusului. Există și mutații care pot afecta proprietățile virusului. Spre exemplu, ele pot influența ușurința cu care se răspândește virusul, severitatea bolii cauzate sau eficacitatea vaccinurilor și medicamentelor.

Citește și: Șeful Pfizer crede că va fi nevoie de vaccinare anti-COVID-19 anuală

Citește și: Toate paturile la ATI de la Marius Nasta s-au ocupat cu pacienți COVID-19: „Pacienții care ajuns la noi în ultimele zile au ajuns cu forme severe”

Citește și: Ce spune Raed Arafat despre un posibil lockdown: „Asta cred că va fi din nou abordarea noastră”

Citește și: Strategia Suediei de gestionare a pandemiei a eșuat: „Au subestimat mortalitatea extraordinar”

Varianta Mu a fost depistată în Columbia, în luna ianuarie a anului 2021. De atunci a fost raportată și în alte țări din America de Sud și din Europa, după cum arată Digi24. „Deşi prevalenţa mondială a variantei Mu printre cazurile secvenţiate a scăzut şi reprezintă sub 0,1%, prevalenţa sa în Columbia (39%) şi Ecuador (13%) a crescut constant”, arată OMS, după cum arată Agerpres.

OMS a decis să denumească variantele de coronavirus pe care le monitorizează după literele alfabetului greces, pentru a evita stigmatizarea vreunei țări. În prezent, patru variante sunt considerate îngrijorătoare, printre care Alpha și Delta, iar altele cinci sunt monitorizate, printre care Mu.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter