Pfizer va cere autorizarea pentru a treia doză de vaccin împotriva COVID-19

De Unica.ro, pe
Companiile Pfizer-BioNTech vor cere autorizarea celei de-a treia doze de vaccin împotriva COVID-19. Aceasta ar spori imunitatea împotriva noilor tulpini ale virusului SARS-CoV-2, inclusiv varianta Delta. 

Pfizer și BioNTech au anunțat că vor solicita aprobarea pentru o a treia doză de vaccin împotriva COVID-19 în Statele Unite ale Americii și Europa în decurs de „câteva săptămâni”.

„Date preliminare ale studiului arată că o doză de rapel administrată la 6 luni după a doua doză are un profil de toleranţă coerent, provocând niveluri ridicate de anticorpi neutralizanţi” împotriva virusului. Aceste niveluri sunt „de cinci până la 10 ori mai mari” decât cele observate după primele două doze, au precizat Pfizer/BioNTech, potrivit hotnews.ro.

Potrivit celor două companii, vaccinul actual este eficient împotriva variantei Delta, considerată cea mai contagioasă tulpină de până acum, însă imunitatea ar putea scădea după șase luni. De aceea, pentru a spori nivelul anticorpilor, ar fi necesară și o a treia doză. Acestea au mai transmis că pentru a „confirma această ipoteză” sunt în desfășurare și alte teste.

Datele Pfizer din Statele Unite arată o scădere a eficacităţii vaccinului la aproximativ 80% după şase luni, împotriva variantelor care circulau în ţară în primăvară, a afirmat directorul ştiinţific al Pfizer, Mikael Dolsten. Totodată, satele din Israel şi Marea Britanie sugerează că, deşi cu un nivel al anticorpilor în scădere, vaccinul rămâne eficient 95% împotriva dezvoltării unei forme severe a bolii.

Citește și: Prințul William nu a plăcut-o dintodeauna pe Meghan Markle -ce îl enerva la ea

La 51 de ani, Mihaela Rădulescu arată senzațional în costum de baie

A divorțat în urmă cu 5 ani, dar nimeni nu a știut. De ce a ținut despărțirea secretă

Oana Roman vrea să o dea în judecată pe Vica Blochina: „Va trebui să răspundă pe cale legală”

Când va fi administrată a treia doză de vaccin Pfizer în România

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul Campaniei Naționale de Vaccinare împotriva COVID-19, a spus că momentan nu se pune problema administrării celei de-a treia doză de vaccin din două motive: nu s-au făcut studii suficient și lipsesc date relevante, iar „vaccinurile își mențin protecția oferită”.

„Din fericire, la acest moment, toate cele patru vaccinuri își mențin eficiența față de toate variantele virale aflate în circulație, inclusiv pentru varianta Delta, adică previn formele grave de boală, internarea și decesele”, susține Valeriu Gheorghiță.

Medicul militar a mai spus că o decizie în privința celei de-a treia doză de vaccin împotriva COVID-19 se va lua dacă protecția oferită de cele două doze de vaccin va scădea și dacă serurile vor fi adapte variantelor noi, astfel încât să lupte mai eficient cu tulpina în cauză, potrivit Libertatea.ro.

Sursă foto: Shutterstock

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter