Persoanele vaccinate cu schema completă au un risc de trei ori mai mic să dezvolte COVID-19, conform unui studiu

De Bianca Prangate, pe

Un studiu britanic amplu arată că persoanele care au încheiat schema de vaccinare împotriva COVID-19 au șanse de trei ori mai mici să se îmbolnăvească prin comparație cu cele neimunizate, după cum arată News.ro.

Un studiu realizat de Imperial College din Londra și Ipsos MORI, realizat pe 98.000 de voluntari în perioada 24 iunie și 12 iulie, confirmă eficiența imunizării anti-COVID-19. „Aceste rezultate confirmă datele noastre precedente, care arată că două doze de vaccin oferă o bună protecţie contra infecţiei”, spune profesorul Paul Elliott, responsabil al studiului.

Elliott a precizat însă că oamenii trebuie să fie în continuare prudenți, întrucât niciun vaccin nu are eficiență de 100%, iar riscul de infecție există. Mai mult, numărul de infecții a crescut de patru ori, prin comparație cu ultimul raport, publicat la final de mai. Cifrele nu iau însă în considerare faptul că multe restricții s-au ridicat de la 19 iulie în Marea Britanie, în pofida numărului de cazuri care cresc, în special cele cu varianta Delta.

Citește și: Ce spun experții americani despre varianta Delta: este „un incendiu scăpat de sub control”

Citește și: Țara în care autoritățile publică numele cetățenilor care nu respectă carantina pentru a-i face de rușine

Citește și: Octavian Jurma, medic, declarații tăioase la adresa conspiraționiștilor: „Dreptul de a infecta pe ceilalți a devenit suveran”

Citește și: Cum influențează vaccinul anti-COVID-19 fertilitatea, sarcina și alăptarea

Marea Britanie stă foarte bine la capitolul vaccinare. Mai exact, până la data de 30 iulie, aproximativ 67% din tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani au primit o primă doză de vaccin anti-COVID-19. Totodată, 88,8% din totalul populației adulte (adică 46,8 milioane de oameni) au primit cel puțin o doză, iar 72,1% au primit schema completă de imunizare, potrivit Libertatea.

Momentan, amenințarea cea mare o constituie varianta Delta, care se răspândește cu rapiditate și dă semne să fie nu doar mai contagioasă, ci și mai periculoasă decât tulpinile inițiale de coronavirus. Dr. Michelle Barron, director medical al UCHealth din Colorado, a descris situația actuală astfel, după cum relatează Libertatea: „Este ca un incendiu scăpat de sub control, nu este un foc de tabără mocnit. Arde cu flăcări mari acum”. Marele pericol al noului val este că tulpina Delta se reproduce mai repede și generează de 1.000 de ori mai multe particule virale în organism decât cea originală, conform studiilor cercetătorilor din China.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter