Precizările Ministerului Sănătății despre externarea pacienților din două spitale din Capitală pentru internarea celor cu COVID-19

De Unica.ro, pe

Joi a început externarea pacienților fără COVID-19 din Spitalele „Sf. Ioan” și „Malaxa” din București, pentru a face loc celor cu COVID-19.

Cu puțin timp în urmă, secretarul de stat Andrei Baciu spunea că în valul patru al pandemiei de COVID-19 nu vor mai exista spitale destinate exclusiv COVID-19 și că vor fi mai degrabă mixte.

Ministerul Sănătății a precizat, după cum arată Libertatea: „În contextul epidemiologic actual, cu o creștere zilnică de peste 10.000 cazuri de infectare cu noul coronavirus/zi, ministrul interimar al Sănătății a solicitat autorităților locale, direcțiilor de sănătate publică, dar și managerilor unităților sanitare cu paturi să identifice soluții, la nivel local, care să fie aplicate pentru o perioadă limitată, de 3-4 săptămâni, prin care să crească capacitatea de internare și asigurare a asistenței medicale pentru bolnavii COVID-19”.

Totodată, Ministerul Sănătății mai precizează: „Solicitarea este doar pentru situații punctuale, acolo unde situația o impune și în condițiile în care creșterea numărului de cazuri depășește cu mult numărul de paturi destinat internărilor”.

Citește și: Un turist cere 90.000 de euro de la statul austriac pentru că nu a oprit focarul de COVID-19 din stațiunea Ischgl

Citește și: Câți elevi s-au infectat cu COVID-19 de la începutul anului școlar în România

Citește și: Ce spune Avocatul Poporului despre certificatul COVID-19 obligatoriu

Citește și: Florin Cîțu dă un ultimatum pentru managerii de spitale fără paturi la ATI: „Dacă nu rezolvă, pleacă”

Cele două spitale care au adoptat măsura ar fi depus la Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București „dosarele de alocare a paturilor pentru tratarea pacienților COVID-19 și au primit aviz favorabil, iar prin Ordinul Comandantului Acțiunii au fost desemnate, pentru o perioadă limitată, să asigure tratarea bolnavilor COVID-19”, potrivit precizărilor Ministerului Sănătății.

Ministrul interimar al sănătății, Cseke Attila, a vorbit și el despre situație la Digi24. „Chiar dacă am spus de la bun început că dorim să păstrăm un flux COVID și non-COVID pe spitale pentru a nu limita accesul pacienților cu boli cronice, am cerut prefecților și DSP-urilor să ne aducă un plan de reducere treptată a activităților medicale non-COVID”, a spus el. „Această situație este pentru 3-4 săptămâni și noi vom ști dacă este o chestiune temporară și să avem soluții”.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter