Mai puțină mâncare sau mai puține calorii? Mihaela Bilic dezvăluie secretul dietei perfecte

De Raluca Vițu, pe Ultimul update Marți, 12 octombrie 2021, 11:21

Când vine vorba despre încercarea de a da jos kilogramele nedorite, cea mai mare dilemă a multora dintre noi este alegerea unui plan alimentar eficient în acest sens. Micșorăm cantitatea de mâncare sau reducem numărul de calorii – oare ce este mai potrivit pentru a scăpa de surplusul de kilograme?

Medicul nutriționist Mihaela Bilic are răspunsul pentru această dilemă.

„Ce e mai eficient pentru slăbit: puțină mâncare sau puține calorii?

Teoria pe care se bazează slăbitul a fost stabilită de americani acum mai bine de jumătate de secol și spune așa: mănâncă mai puțin și mișcă-te mai mult. Apoi tot ei au venit cu moda “low fat”, condamnând grăsimile ca fiind principalele vinovate de kilogramele în plus, că doar au 9 cal/g. Prin urmare, oamenii au mâncat mai dietetic, dar s-au îngrășat mai tare. Vinovatul a fost zahărul (și implicit fructoza), care deși are doar 4 cal/g e capabil să producă mai multă grăsime de depozit decât lipidele alimentare”, a explicat nutriționistul într-o postare pe rețelele de socializare. Apoi a dezvoltat subiectul, adăugând detalii despre legătura dintre numărul caloriilor, volumul porțiilor de mâncare și procesul de slăbire.

Citeşte şi: Mihaela Bilic: „Cu 3 cești de cafea pe zi uiți de foame și slăbești garantat!”

„Deci contează numărul de calorii din dietă? Cu siguranță, dar slăbitul e mai complicat de atât. Să zicem că iei decizia să consumi sub 1000 cal/zi. Contează din ce provin ele? Oh, daaaa! Dacă provin din zahăr/fructoză, slăbitul va fi anevoios, dacă nu imposibil. Dacă provin din carbohidrați/amidon combinați cu grăsimi, din nou e puțin probabil să slăbim eficient. Dacă însă grăsimile alimentare nu sunt asociate cu făinoase și/sau zahăr, ce să vezi? Slăbești văzând cu ochii. Deci până la urmă o calorie nu e doar o calorie.

Un alt aspect îl reprezintă volumul de mâncare consumat. Să ne întoarcem la dieta noastră cu sub 1000 calorii. Dacă decidem să mâncăm doar legume, 1000 calorii înseamnă 3-5 kg de legume, deci un castron sau un lighean, de la caz la caz. Aceleași 1000 cal pot însemna însă 250g salam de Sibiu sau 150g fistic/migdale. Întrebarea este: ce e de preferat? Eu cred că nu e o soluție să-ți umpli stomacul cu alimente sărace în calorii, dar care au un volum foarte mare. Atunci când suntem obișnuiți să mâncăm mult cantitativ, culmea e că sațietatea va apărea când stomacul e plin, nu când e atins aportul optim de calorii. Cu alte cuvinte, cu cât mâncăm mai mult, cu atât apetitul va crește și vom fi tentați să consumăm volume mari de alimente, indiferent câte calorii conțin – există riscul să înfuleci cu aceeași ușurință și un castron de fasole verde, dar și un castron de cartofi prăjiți. Un stomac ‘antrenat’ pe bolum mare va cere mereu tot mult”, a adăgat dr. Bilic.

Citeşte şi: Mihaela Bilic: Cum arată farfuria ideală pentru slăbit

Se pare că, potrivit expertului, soluția stă în echilibru.

„Soluția e undeva la mijloc, o combinație între cele două. Ideal e să reușești să slăbești făcând ordine mai întâi în ritmul meselor și cantitatea de mâncare de la fiecare masă. Deci contează mai mult să mănânci rar și puțin cantitativ – ceea ce înseamnă indirect și mai puține calorii. Important este să-ți redimensionezi stomacul, să-l obișnuiești să stea complet gol timp de 4-5 ore între mese, nu să ronțăi mereu mere și morcovi, doar pentru câ sunt lipsite de calorii.

Când vrem să slăbim trebuie să luăm o pauză de la mâncare, indiferent câte calorii are. Și părerea mea e că merită să mănânci mai puțin din ce-ți place, decât să te umfli cu produse dietetice, fade și neapetisante. Or fi ele puține caloriile din buget când vine vorba de slăbit, dar să le “cheltuiești” pe mult și prost mi se pare o păcăleală. Pentru că la final, chiar și cu burta plină, nu vei fi satisfăcut. Și continuarea efortului, perseverența în cura de slăbire depind de această satisfacție. Puțin și bun, asta cred că e soluția”, a încheiat specialistul în nutriție.

Vezi cate calorii trebuie sa consumi pe zi in functie de varsta ca sa traiesti sanatos!

sursa foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter