Mihaela Bilic: „Ciocolata este mai degrabă medicament decât aliment”

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 22 martie 2022, 11:26

Ciocolata este unul dintre cele mai îndrăgite și mai consumate dulciuri din întreaga lume. Dar ciocolata nu este un simplu desert, ci este un aliment neașteptat de complex din punct de vedere nutrițional. Pe lângă gustul extraordinar, inconfundabil pe care îl are și starea de bine pe care o simțim de fiecare dată când o mâncăm, ciocolata aduce organismului un aport important de substanțe nutritive și ne face mult bine.

Medicul nutriționist Mihaela Bilic a explicat într-o postare pe rețelele de socializare cât de benefică este ciocolata neagră.

Citeşte şi: Mihaela Bilic, despre tulburările digestive: „Nu gastrita doare, ci stresul”

„Povestea ciocolatei începe cu mult înainte de Hristos, odată cu apariția arborelui de cacao, însă abia acum 3000 ani putem vorbi de o cultură propriu-zisă, făcută de maiași. În Europa arborele devine cunoscut abia în 1735, când botanistul Karl von Linne îl botează “Theobroma cacao” (adică “băutura zeilor”), datorită virtuțiilor care i se atribuiau încă din era precolumbiană. Tot el spunea că “bobul de cacao este un fenomen unic al Naturii- niciodată nu vom găsi atâtea calități reunite într-un fruct atât de mic. Miraculosul bob de cacao are o poveste interesantă încă de la geneză: un arbore de cacao face până la 500 flori pe an, însă doar 1-2% dintre ele se vor transforma în fruct – o păstaie care are forma unui balon de rugby și conține 30-50 boabe de cacao. Într-un an, un arbore de cacao nu poate produce mai mult de 0,5- 2 kg de astfel de boabe prețioase”, a scris Mihaela Bilic în postarea făcută pe pagina sa de Facebook.

Specialistul în nutriție a explicat apoi care sunt calitățile nutriționale ale boabelor de cacao.

Din punct de vedere nutritiv boabele de cacao conțin 50-57% grăsimi (unt de cacao), 12% fibre și 5-7% proteine. Din acest unt de cacao, amestecat cu pulbere de cacao, zahăr, vanilie, lapte și alte mirodenii, ia naștere ciocolataDar nu macronutrienții dau valoare ciocolatei, ci oligoelementele precum minerale, amine cu efect euforizant și alcaloizi cu efect stimulant. Ciocolata neagră posedă o acțiune antioxidantă ieșită din comun datorită polifenolilor ce pot reprezenta 12-48% din greutatea bobului de cacao. Un singur pătrățel de ciocolată neagră cu 70% cacao conține de două ori mai mulți polifenoli decât un pahar de vin roșu și are un efect antioxidant identic cu o ceașcă de ceai verde corect infuzat. Iar când spui “antioxidant”, spui protecție împotriva bolilor și a îmbătrânirii (inclusiv cea cerebrală), scăderea riscului de cancer și a incidenței bolilor cardiovasculare”, a detaliat nutriționistul.

Citeşte şi: Mihaela Bilic: „Cu 3 cești de cafea pe zi uiți de foame și slăbești garantat!”

Dar „surprizele” boabelor de cacao nu se opresc aici. Dr. Mihaela Bilic a enumerat și alte efecte benefice ale consumului de cacao.

„Ciocolata are efecte psiho-stimulante și tonifiante, datorită unui compus asemănător cafeinei, numit teobromina. Pe lângă ea, în bobul de cacao mai găsim:

  • cantități mari de minerale (magneziu, potasiu, fier, fosfor, crom), esențiale pentru funcționarea sistemului nervos;
  • fenilalanină și feniletilamină, substanțe care ne fac să ne simțim „în al 9-lea cer”, ce cresc nivelul endorfinelor și acționează similar unui antidepresiv;
  • anantamida, un compus care stimulează receptorii cerebrali și produce stare de bine, bucurie, plăcere extremă și euforie.

Ciocolata are un efect paradoxal: induce o stare de bine, de liniște și relaxare, dar în același timp trezește simțurile, are proprietăți tonice și dinamizante, adică este un afrodisiac. Cu o porție de 20g/zi de ciocolată cu minim 70% cacao putem asigura organismului un aport de substanțe esențiale pentru starea lui de bine. Câteva pătrățele amărui care ne protejează organismul de tot ce e rău și ne fac să vedem viața în roz”, a mai precizat dr. Bilic.

Citește gratuit ediția de iunie a revistei Unica. O găsești AICI

În încheiere, nutriționistul a ținut să sublinieze că dacă este consumată într-un mod rezonabil, ciocolata poate „deveni” un medicament: „Pentru cei care vor să știe câte calorii are ciocolata, am să le spun că nu contează. La așa o “doză” este mai degrabă medicament, decât aliment.”

  • Daca te pasioneaza, vezi cele mai interesante curiozitati despre ciocolata!
  • sursa foto – Facebook/123rf.com

    Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

    Google News Urmărește-ne pe Google News

    Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
    Abonează-te la newsletter