Medicul Adrian Marinescu: „Putem spune că acesta este anul în care se va încheia pandemia COVID”

De Unica.ro, pe

Mai mulți experți și-au exprimat opinia cu privire la evoluția pandemiei de COVID în 2022, iar recent medicul Adrian Marinescu a vorbit și el despre asta.

Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București, a declarat la Antena 3 că din luna martie, lucrurile ar putea să fie mai echilibrate în ceea ce privește infectările cu coronavirus. Totodată, el a spus că este foarte probabil ca anul acesta să fie cel în care se încheie pandemia.

„Putem spune că acesta este anul în care se va încheia pandemia COVID”, a spus doctorul, citat de Libertatea. „Cel mai probabil, dar facem diferenţa între încheierea pandemiei şi faptul că vor mai fi nişte cazuri izolate de SARS-CoV-2. E o diferenţă”.

El a punctat faptul că, dacă primăvara și vara nu vor veni cu un alt val de impact, șansele de a reintra în normalitatea de altă dată sunt mari: „Cred că din martie lucrurile vor fi echilibrate. Ăsta cel mai important lucru, nu că renunțăm la restricții. Dacă nu vom mai avea probleme după primăvară, după vară, dacă nu vom mai vorbi de un alt val cu impact important, e ceea ce toţi aşteptăm: ieşirea din pandemie în mod real”.

Citește și: Raed Arafat, declarații optimiste despre valul cinci al pandemiei: deși sunt mai mulți pacienți, starea lor e mai ușoară

Citește și: Studiu: imunitatea la COVID-19 durează mai mult la persoanele trecute prin boală decât la cele vaccinate

Citește și: Marea Britanie vrea să renunțe la izolarea persoanelor cu COVID-19 de la finalul lui februarie

Citește și: Studiu: varianta Omicron a înlocuit Delta în România. Când s-ar putea termina valul cinci

Medicul Adrian Marinescu nu este singurul care crede că lucrurile se îndreaptă într-o direcție pozitivă. Și premierul Nicolae Ciucă a spus pentru Antena 3 că situația pare promițătoare. El a zis că restricțiile ar putea fi relaxate după 15 februarie, întrucât cazurile de infectare cu SARS-CoV-2 sunt în scădere.

„Avem nevoie ca economia să poată să își revină cât mai curând posibil”, a zis Ciucă. „Avem discuții la nivelul Ministerului Sănătății cu domnul Rafila, ne întâlnim, facem analizele necesare, pe datele concrete. Ceea ce vă pot spune în momentul de față este faptul că de vinerea trecută cifrele sunt încurajatoare, am început să scădem cu 2.000-3.000 de infectări”.

Despre o posibilă revenire la normalitate a vorbit și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. El crede că din luna martie nu va mai fi nevoie de certificat de vaccinare anti-COVID-19.

„Avem trei zile de scădere consecutivă, care sunt însoțite și de scăderi și la nivelul spitalelor”, a spus Rafila. „Ultimele restricții la care se vor ridica vor fi legate de utilizarea măștii în interior, în rest, probabil că vom putea reveni la normal și sper să putem renunța și la starea de alertă, care se prelungește de aproape doi ani în România. Restricțiile trebuie ridicate gradual. Însă nu excludem apariția de noi variante, care pot afecta grupuri vulnerabile”.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter